Sărbătoarea Învierii Domnului a adus, și în acest an, în comuna Afumați, o noapte plină de emoție, așa cum numai credința o poate așeza în sufletul oamenilor. Sub cerul întunecat, străjuit de lumânările aprinse rând pe rând, pașii credincioșilor s-au îndreptat spre Biserica Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, loc cunoscut și iubit, unde sătenii revin cu aceeași încredere, iubire și speranță.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 800

Așezare veche, atestată documentar în anul 1510, Afumați poartă astăzi peste cinci veacuri de istorie, apropiindu-se de pragul simbolic al celor 516 ani de existență. Numele locului se leagă de Radu de la Afumați, urmele trecutului regăsindu-se și astăzi în memoria locului și în felul în care oamenii își păstrează obiceiurile. În această continuitate firească se înscrie și
noaptea de Paști. La Biserica Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a Parohiei Afumați II, curtea a fost pregătită din timp, iar biserica a întâmpinat credincioșii curată și împodobită, așa cum se cuvine pentru cea mai mare sărbătoare a creștinătății.
Lumina din interior, icoanele și rânduiala slujbei au dat acestui loc o frumusețe deosebită, fără exces, dar cu multă grijă până și pentru cele mai mici detalii. Aici, părintele paroh Florin Ionică i-a întâmpinat pe toți cu căldură și grijă, într-o rânduială care nu s-a schimbat, dar care de fiecare dată pare mai profundă. Localitatea cu peste cinci secole de istorie, își păstrează firescul prin oameni și prin felul în care aceștia știu să fie împreună în astfel de momente.

Părintele Florin Ionică, parohul Parohiei Afumați II: ”Sănătate, binecuvântare, spor și bucurii tuturor”

Cuvântul rostit la miezul nopții de către părintele paroh Florin Ionică a fost unul simplu și așezat, lăsând loc fiecăruia – să-l primească în felul său. ”Iubiți credincioși, Sfântul Apostol Pavel spunea atât de frumos: dacă Iisus Hristos nu ar fi Înviat, zadarnică ar fi fost credința noastră și mărturisirea Bisericii creștine. Mântuitorul, așa cum spune Preafericitul
Părinte Daniel, Patriarhul României, a învins pe pământ două mari ispite: mai întâi plăcerea lumească, iar apoi durerea și suferința de pe Cruce, de pe Golgota, văzând-o pe Maica Domnului lăcrimând la picioarele Sale. Iată, iubiți credincioși, fiecare dintre dumneavoastră a postit și s-a rugat după putere: unii mai mult, alții mai puțin; unii au arătat mai multă
dragoste față de semeni, alții mai puțină. Dar tocmai această diversitate ne adună în comuniune, în Biserică, unde ținem în mâini Sfânta Lumină, adusă și anul acesta de la Mormântul Sfânt, de la Ierusalim. În ciuda vremurilor tulburi, lumina a coborât pe piatra Mormântului în care a fost așezat Mântuitorul acum două mii de ani. Îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru această noapte sfântă, pentru darurile Sale revărsate asupra Bisericii și credincioșilor noștri. Mulțumim Maicii Domnului și sfinților ocrotitori: Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Sfântul Pahomie de la Gledin și Sfântul Nectarie Taumaturgul de la Eghina. Mulțumim domnului primar Gabriel Dumănică și autorităților locale care au făcut pregătiri zile în șir pentru aceste momente, în curțile bisericilor și în cimitirele parohiale. Dumneavoastră veți duce acum Sfânta Lumină și celor adormiți, dar și în casele dvs. Există o mobilizare frumoasă și o legătură vie între Biserică, Școală și Primărie, iar acest lucru se vede în grija pentru lăcașele de cult, cimitire, școli și pentru întreaga comunitate. Le
mulțumesc tuturor celor implicați – epitropului, comitetului parohial, celor de la strană și tuturor celor care au fost alături de noi în aceste zile și, mai ales, aproape de Dumnezeu Cel Înviat. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să reverse în familiile dumneavoastră sănătate, binecuvântare, spor și bucurii duhovnicești în aceste zile sfinte de Paști”, a spus părintele Florin Ionică, parohul Parohiei Afumați II.

Gabriel Dumănică, primarul comunei Afumați: ”Nu deznădăjduiți! Lumina găsește întotdeauna drum”

După slujba impresionantă, oamenii s-au retras în tăcere, cu lumina în mâini, îndreptându-se agale spre casele lor, dar și spre cei care nu mai sunt, în cimitirele îngrijite cu atenție în aceste zile. Biserica, împodobită și înfrumusețată în timp, păstrează o rânduială care se vede și în cel mai mic detaliu. Lucrările făcute aici, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, au dat locului o frumusețe deosebită, fără
ostentație, dar care se simte. Prezent la slujba de Înviere, primarul Gabriel Dumănică a stat alături de oameni, discret, așa cum o face de fiecare dată când vine vorba despre momente importante pentru localitate, susținând în mod constant tot ceea ce ține de viața bisericii. La final, edilul a transmis, prin intermediul Jurnalului de Ilfov, un gând scurt,
așezat, în același ton cu întreaga noapte.
”La Afumați, obiceiurile acestea nu se învață din cărți, ci se duc mai departe din om în om. În fiecare an, ne regăsim aici, în același loc, cu aceeași dragoste și aceleași emoții de bucurie. Asta ne ține aproape și ne dă puterea să mergem mai departe. Învierea Domnului ne arată, de fiecare dată, că viața biruie moartea și că lumina găsește întotdeauna drum,
chiar și atunci când pare cel mai greu. Să nu pierdem această nădejde și să o păstrăm în suflet, indiferent de vremuri”, a spus Gabriel Dumănică, primarul comunei Afumați.