La 9 mai, cei aproape 900 de elevi înscriși în sistemul de învățământ din Afumați au sărbătorit din plin „Ziua Școlii”. A fost o frumoasă aniversare, ajunsă în acest an la cea de-a 9-a ediție. Dar semnificațiile ei au avut înțelesuri întreite, speciale.

 

Articol publicat în ediţia printată a Jurnalului de Ilfov Nr. 351.

Vezi aici şi varianta PDF a paginii de ziar!

http://jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2017/05/24-2.pdf

Lângă  însemnătatea expresă a festivităților s-a așezat celebrarea proclamării Independenței de stat a României, de la 9 mai 1877. Iar vremurile moderne contemporane au adăugat și sărbătorirea „Zilei Europei”. Așadar, momentele serbării au dat prilejul copiilor și dascălilor care îi educă să alcătuiască programe artistice cu un conținut amplu, respectând valorile naționale la cele integratoare în civilizația europeană. Cu atât mai mult cu cât administrația locală, în frunte cu primarul Gabriel Dumănică, acordă o atenție deosebită condițiilor procesului de educație pentru viață, a tuturor copiilor comunei.  

La Școala nr. 1 serbarea a debutat cu un program artistic conceput pentru înțelesurile multiple ale aniversărilor. Izabella Pena, directorul școlii a spus: „Sărbătorim cu drag aceste date importante pentru noi toți. La mulţi ani vă doresc, să fiţi sănătoşi, să ne întâlnim şi peste ani ca părinţi ai copiilor voştri, să sărbătorim aceste momente! Toate reprezintă evenimente esențiale din istoria noastră mai veche sau recentă. Trebuie să ne bucurăm de rostul lor frumos. Petrecere minunată, tuturor”! S-au ocupat de  alcătuirea programelor serbării profesorii: Monica Popovici – consilier educativ, Adelina Moț,  Traian Gurgu, iar copii precum  Radu Dobre, Teodor Cluceru, Daria Dumitrescu, Niță Amalia, corul școlii și-au exprimat aptitudinile artistice, iar alții pe cele sportive. Un final captivant și cu cele mai bune aprecieri l-a oferit competiția culinară „Master Chef”, în care copiii claselor a V-a au oferit colegilor lor o gamă variată de aperitive, prăjituri de casă și sucuri din fructe.