Primarul Mariana Dumitrescu, la slujbă, alături de consilieri locali, județeni, prefectul județului Ilfov, Cristian Ghincea, primarul comunei Dobroești, Ștefan Condu, senatori și deputați

 

Întreaga familie duhovnicească a comunei Jilava se află sub ocrotirea Sfinților Constantin și Elena, primii împărați creștini. Duminică, la marele praznic, biserica monument istoric închinată acestor sfinți s-a umplut de bucurie, de iubire și de frumos. Printre cei ce s-au împărtășit cu bucuria marelui praznic, s-au aflat și primarul comunei Jilava, Mariana Dumitrescu, consilieri locali și județeni, prefectul județului Ilfov, Cristian Ghincea, edilul comunei Dobroești, Ștefan Condu, senatori și deputați cunoscuți.

Articol apărut în nr. 352 al Jurnalului de Ilfov, ediția print

jilava

Minunile se întâmplă întotdeauna celor ce cred în ele cu inima curată. Lucru știut foarte bine de localnicii din Jilava, care au venit în număr mare, duminică, să se reculeagă în sânul lăcașului de cult clasat ca monument istoric în România și păstorit cu dragoste de părintele Ionuț Simion. Cu iubire creștină, o mare de credincioși au asistat la slujba praznicului Sfinților Constantin și Elena. Tineri, copii, bătrâni, oameni de toate vârstele au ținut neapărat să‑și cinsteas­că ocrotitorii și să le mulțumească pentru dragostea divină de care se bucură neîncetat și pentru toate darurile primite peste an de la Sfinții Constantin și Elena, cei ce le călăuzesc pașii spre bucurii și împliniri.

Bucurie din inimă

Preotul Ionuț Simion, care este și părintele spiritual al sătenilor, și-a întâmpinat rugătorii cu o slujbă minunată săvârșită împreună cu un sobor ales de preoți și, nu în ultimul rând, cu povețe și surprize duhovnicești. Ca într-o poveste minunată, s-a simțit în aer bucuria, lumina și căldura pe care preoții slujitori le-au sădit în sufletele localnicilor care au asistat la Sfânta Liturghie și la toate rânduielile specifice hramului.

„Pentru comunitatea din Jilava este o dublă săr­bătoare: prăznuirea Sf. Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii parohiei noastre și, totodată, a întregii localități care cuprinde trei parohii (Parohia Mierlari, Parohia Jilava II și Parohia Jilava). Clădirea moștenește o istorie veche de două veacuri. Chiar anul acesta, în luna octombrie, împlinește 200 de ani de la ctitorire. Monument istoric, lăcașul de cult a fost ridicat acum două veacuri pe terenul și pe cheltuiala marii familii boierești Iancu și Raluca Filipescu. Credincioșii de astăzi își aduc aminte cu prețuire de înaintașii lor. Deși sunt la începutul activității mele în această parohie (am doar un an), mă simt împlinit sufletește alături de comunitatea de credincioși care sunt prezenți în fiecare duminică și la sărbători și, nu în ultimul rând, la toate acțiunile social-filantropice, cultural-educative și administrative care se desfășoară în cadrul parohiei noastre. Îi întâmpinăm de fiecare dată cu aceeași aleasă bucurie și cu inima deschisă. Tuturor enoriașilor și parohiilor noastre le urăm sănătate, bucurii duhovnicești și-i purtăm cu drag în sufletele și în rugăciunile noastre”, ne-a spus părintele paroh, Ionuț Simion, care consideră că a ajuta oamenii e cel mai important lucru. Prin grija duhovnicului și a altor oameni cu dragoste de Dumnezeu, părintele a luat masa frățească împreună cu enoriașii.

Restaurarea și extinderea bisericii, dorința cea mai arzătoare a credincioșilor

Sfântul lăcaș de la Jilava este o clădire mândră, primitoare și frumos aranjată. Însă, pentru a răspunde și mai bine nevoii de rugăciune și închinare în tihnă a mulțimii de rugători, clădirea trebuie restaurată. Trecerea anilor și-a pus amprenta pe edificiul bisericesc, așa că mai sunt multe de făcut pentru ca oamenii să se reculeagă ori de câte ori simt nevoia, într-un minunat cadru spiritual. „Restaurarea lăcașului de cult este cea mai arzătoare dorință a comunității noastre. Cu sprijinul oamenilor iubitori de Dumnezeu care ne sunt alături întotdeauna, sperăm să începem lucrările cât mai repede posibil. Biserica trebuie consolidată, făcută o nouă pictură, schimbate instalațiile termice și electrice, împodobită cu un nou mobilier bisericesc, aranjarea spațiului din proximitatea bisericii prin ridicarea unei trapeze pentru parastase, organizarea hramului și a altor evenimente importante din viața parohiei. Mulțumim doamnei primar Mariana Marinescu, consilierilor locali și județeni și tuturor celor care iubesc biserica noastră și ne sprijină mereu”, ne-a mai spus părintele Simion. După ce  lăcașul de cult va fi reabilitat, comuna Jilava va cunoaște o dezvoltare și mai puternică, ducând mai departe lunga istorie creștină a acestei zone frumoase a Ilfovului. De altfel, prin parohie deja mulți copii sunt învățați să iubească școala, să-și aleagă un drum în viață, iar familiile nevoiașe sunt susținute cu cele necesare traiului de zi cu zi.

„Le mulțumim local­nicilor că au venit să se roage împreună cu noi! Ne‑am bucurat să petrecem această zi, ca într-o adevărată familie creștină. În zona noastră, credința se păstrea­ză neștirbită din cele mai vechi timpuri, așa că acordăm și noi, Primăria, o importanță deosebită bisericii și activităților inițiate de preoți. Vom sprijini negreșit Biserica. Prin ea, comunitatea cunoaște o altă dezvoltare socială și culturală. După ce vom obține actele de proprietate, vom putea aloca bugetul necesar pentru consolidarea acestei biserici, mai exact, suma de 50.000 de lei, anual. Am susținut biserica de la Mierlari care se află în plin proces de restaurare. Mai avem Biserica Acoperământul Maicii Domnului unde, la fel, trebuie rezolvată întâi problema actelor de proprietate ca să putem susține legal consolidarea și extinderea ei. Fie ca Sf. Constantin și Elena, ocrotitorii comunei noastre, să mijlocească la Bunul Dumnezeu ca să-i binecuvânteze cu sănătate, iubire și puterea de a duce la bun sfârșit proiectele începute pentru dezvoltarea comunității noastre! La mulți ani, sărbătoriților! La mulți ani, Jilava”, ne‑a spus primarul interimar Mariana Dumitrescu.