Prin programul de stimulare a producerii de tomate autohtone, producătorii agricoli din România sunt susținuți în continuare să cultive tomate în spații protejate, astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producția autohtonă.
În acest sens, Guvernul a prelungit, printr-o Hotărâre de Guvern, termenul de depunere a actelor justificative pentru ajutorul de minimis la tomate.
Astfel, valorificarea producției de tomate din cadrul Programului urmează să se facă în perioadele ianuarie – 15 iunie, inclusiv și/ sau noiembrie – 20 decembrie, inclusiv. Cultivatorii care nu au reușit până la 1 iunie să iasă cu roșiile pe piață mai au astfel o șansă pentru încasarea ajutorului de 3.000 de euro/beneficiar/an. Până acum, peste 6.800 de cultivatori au beneficiat de acest program. Prin prelungirea acestui termen se urmărește eficientizarea activității sectorului tomate produse în spații protejate, asigurarea necesarului de consum intern din producția autohtonă de tomate, realizarea unei proceduri de identificare a producătorilor autohtoni de produse agricole și o corectă informare a consumatorilor. De asemenea, se urmărește obținerea unor produse de calitate, competitive cu cele de pe piața europeană, precum și o eficiență economică în realizarea şi valorificarea acestora.
Producătorii vor purta elemente de identificare
Producătorii agricoli înscriși în Registrul unic pentru accesarea Programului de susținere a produsului tomate în spații protejate, care vând tomatele în spații de vânzare precum piețe agroalimentare, târguri și piețe ambulante, vor purta elemente de identificare. Elementele de identificare și procedura de distribuire a acestora, precum și tipul cheltuielilor aferente se aprobă prin ordin al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
De asemenea, suportarea cheltuielilor aferente identificării producătorilor beneficiari ai acestui program se va realiza din resursele financiare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Condiții pentru accesarea sprijinului
●să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil, cu o placă indicator cu dimensiunile de circa 150 x 200 cm, pe care să se găsească inscripția „Program susținere tomate, 2017, beneficiar numărul . . . , Direcția pentru Agricultură a Județului . . . ”;
●să obțină o producție de minimum 2 kg tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2.000 kg, dovedită cu documente justificative;
●să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spațiile protejate, în anul 2017.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.353