Grădinița „Rița Gărgărița” Brănești, Ilfov a organizat la Casa de Cultură, lansarea de carte „Doamna mea” autor-coordonator prof. înv. preșcolar Doina Marin, eveniment desfășurat în cadrul serbării de sfârșit de ciclu preșcolar „Adio grădiniță!”.

 

Articol publicat în ediţia printată a Jurnalului de Ilfov Nr. 357.  

15-page-001

Desfășurarea evenimentului a început cu un program artistic susținut de preșcolarii grupei ­mari, care au cântat și recitat versuri emoționante, legate de perioada pre­școlară, acea perioadă minunată din lumea copilăriei. Au fost lacrimi pe obrajii părinților și nu numai…Fiecare generație de copii își pune amprenta asupra noastră și de fiecare dată, noi, cadrele didactice rămânem în urma acestor experiențe cu prietenii pentru tot restul vieții, demonstrându-ne încă o dată că prima cărămidă pentru temelia formării individualității pentru societate o reprezintă grădinița, a spus dir. grădiniței prof. Magdalena Grigore.

O piedică în calea nemiloasei uitări se dorește a fi cartea la care au participat, deopotrivă, părinții și copiii grupei care au prins în paginile ei frumoasa legătura afectivă, deosebită, dintre ei și doamna educatoare, Doamna lor. Prof. înv. Doina Marin, ”doamna” celor 25 de absolvenți ai Grupei ”Al­binuțe hărnicuțe” a coordonat realizarea povestirilor, ghidându-și, cu talent, colaboratorii, pe cărările pline de amintiri frumoase ale celor trei ani petrecuți la grădi. La celebrarea emoțio­nan­tului moment le au fost alături: prof. Marius Ovidiu Sebe, Asociația Culturală Brănești, director Maria Magdalena Grigore – Grădinița ”Rița Gărgărița”, coregraf prof. Cristina Hariton, prof. Raluca Pistrui, fotograful Adrian Marin. Din partea comitetului părinți, Cecilia Popa a adresat cuvinte de mulțumire și și-a exprimat admirația pentru felul în care părinții grupei au sprijinit toate activitățile în care co­piii lor au fost angrenați de doamna educatoare, Doina Marin. De asemenea, mulțumiri au fost transmise, cu acest prilej, și Consiliului Local al Comunei Brănești, pentru sprijinul acordat în editarea acestei cărți.

DRAGI PĂRINȚI,

Vă mulţumim pentru că ne-aţi încredinţat ceea ce aveţi dumneavoastră mai preţios în această lume: copiii dumneavoastră. Ne-a făcut o deosebită plăcere să colaborăm şi sper că vom rămâne prieteni în continuare.

PENTRU DOAMNA DOINA,

V-ați dăruit profesiei, ați încercat să vă dăruiți acestor copii minunați, să le supliniți familia, să le dezvoltați cele mai frumoase și prețioase sentimente, să îi formați pentru un viitor frumos, să îi pregătiți pentru școală și societate. Și toate acestea, cu un real profesionalism. Într-un cuvânt: AȚI  REUȘIT! 

Director, Grădinița ,,Rița Gărgărița”, prof. înv. primar Maria Magdalena Grigore

Dragii mei copii, această carte a fost scrisă de părinţii voştri împreună cu mine şi prietene dragi. Am povestit aici cele mai frumoase amintiri din anii de grădiniţă. Acum nu o să înţelegeţi prea mult din ea, deocamdată plâng eu şi plâng părinţii voştri, dar, mai târziu, când veţi fi mari, veţi plânge şi voi, amintindu-vă de prima voastră Doamnă.

Când aţi venit eraţi şi mici şi foarte speriaţi,

Unii timizi, alţii tăcuţi, iar alţii mă loveaţi,

Eu încercam să vă ajut, ştiam că vă e greu

Şi n-o să ştiţi ce greu era sufletul meu!

Să rupi copilul brusc de lângă mamă,

Să-l atragi, deşi lui îi este teamă,

Să-l faci să râdă, deşi lacrimile-i curg,

Să mă abţin şi eu ca să nu plâng

Şi să vă duc la geam, că mami vine,

Că este barieră şi-o reţine.

Şi unii nu ştiaţi cum să mâncaţi,

La baie, când mergeaţi, nu vă spălaţi,

Stăteam doar în genunchi şi vă schimbam

Hainele să le-ntoarceţi vă-nvăţam

Şi, iată că pe toate-acum le ştiţi:

Să desenaţi, să scrieţi, să vorbiţi!

Privesc acum la voi cât aţi crescut,

Fericiţi, isteţi, veseli, v-am văzut

La ultima serbare de Crăciun.

Mai este una, cea de rămas bun

Şi depăn amintiri de pe-acum.

Mi-aţi spus în fiecare zi că mă iubiţi

Şi că la mine, toţi o să veniţi!

Eu vă iubesc şi vă aştept pe toţi,

Însă v-aşteaptă griji şi noutăţi.

Vor trece anii şi, din prichindei,

Veţi fi şcolari, iar eu mândră de voi!

Cu cele mai frumoase amintiri,

Eu vă doresc în viaţă împliniri!

Cu drag, Doamna voastră,

Doina Marin