Căminul Cultural ”Ștefan Iordache”, al comunei Gruiu, a găzduit vineri, 10 noiembrie, începând cu ora 17.00, un eveniment cultural de excepție: Cristina – Mary Molnar a adus în premieră în localitate expoziția de mozaic intitulată ”Podoabe minerale”.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 377, ediția print
O expoziție de mozaic, de artă decorativă, o premieră pentru comuna Gruiu. Un eveniment cumva invers față de trendul actual. ”Am adus o manfestare profesionistă de artă în mediul rural. Consider că e absolut normal să se întâmple așa. Pentru mine este prima oară, dar fenomentul acesta a căpătat amploare, pentru că arta trebuie să circule peste tot. Am adus o panoplie a lucrărilor mele cele mai recente”, ne-a spus Cristina Mary Molnar.
Am admirat 64 de lucrări, multe dintre acestea fiind creații care au participat la expoziții de înaltă ținută artistică, bienale, simpozioane naționale. ”Lucrările de mai mici dimensiuni sunt făcute recent, chiar în anul 2017. Folosesc tehnici mixte, materiale foarte diferite, materiale naturale, materiale sintetice. Este un răsfăț de texturi și de materiale”, ne-a dezvăluit Cristina Molnar, grafician de formație, în prezent profesor de desen la Școala nr. 1 din Gruiu, localitate unde s-a mutat în urmă cu doar câțiva ani, fugind de agitatul București. Se pare că inspirația artistei a fost mozaicul colorat din capodoperele lui Gaudi. ”În anul 2005, am făcut o excursie în Barcelona și după două săptămâni m-am hotărât că trebuie să încep și eu. Nu e ușor, sunt instrumente speciale, folosesc niște ghilotine cu care se taie materialele E foarte multă tehnologie în spate, îți trebuie cunoștințe de chimie, de zidărie, de tâmplărie, plus cele de artă. Mă inspiră în primul rând materialele, faptul că am o bogăție, o diversitate de materiale, mă inspiră texturile și structurile lor, alternanța de opac și de strălucitor. E un fel de osmoză cu materia minerală cu care mă împac foarte bine și așa se întâmplă lucrurile”, ne-a spus artista.
Lucrarea peferată este ”Grădina albastră” despre care am aflat că era deja rezervată. Dorința cea mai mare a artistei este să poată realiza în continuare lucrări de artă murală. La Școala din Gruiu, unde este profesor de desen, a realizat, în urmă cu doi ani, un mozaic de șase metri pătrați. ”Ca orice artist, vreau să las și eu o urmă mai durabilă”, a mai spus Cristina Molnar.
Primarul comunei Gruiu, Ion Samoilă, s-a declarat impresionat de lucrări și de munca titanică depusă pentru realizarea acestora. La eveniment a fost prezent și criticul de artă Costin Hostiuc. Acesta a spus că arta Cristinei Molnar se încadrează în categoria artei monumentale, unde cele mai prețioase și cele mai greu de obținut sunt tapiseria și mozaicul, pentru realizarea cărora este necesar de multe ori efortul susținut al unei echipe. Referindu-se la prezența expoziției în Gruiu, criticul de artă a precizat că ”în general, prezența artei într-o comunitate arată destul de clar calitatea ei spirituală”.
Evenimentul cultural a fost sprijinit de Primăria și Consiliul Local al comunei Gruiu.