Comuna Brănești este unică în județul Ilfov, dacă nu în România: este singura localitate de acest rang care are nu mai puțin de 4 licee. Gestionarea infrastructuri unei astfel de rețele de învățământ este destul de dificilă pentru bugetul acestei comune, mai ales că două dintre cele patru licee amintite au nevoie urgentă de modernizare.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 392, ediția print

Primul pas a fost făcut în vara aceasta, când Liceul Teoretic „Traian Lalescu a fost reabilitat, în vederea obținerii avizului de securitate la incendiu ISU. În interiorul acestui liceu a fost refăcută întreaga instalație electrică, în conformitate cu normele ISU, pentru că materialele folosite la mansardare și la acoperiș nu corespundeau acestor norme. Acoperișul de „bardolin”, care era un conductor al focului, a fost schimbat cu unul metalic, rezistent la foc, pereții au fost căptușiți cu „rigips roșu”, care rezistă la incendiu circa 90 de minute, ­s-au schimbat profilele de susținere a acestor pereți, în sensul că au fost folosite materiale care au agrement tehnic de rezistență la foc, conform normelor PSI. De asemenea, a fost schimbată instalația termică, s-a ignifugat mansarda, au fost schimbate ușile cu unele speciale și s-au introdus hidranți la toate etajele liceului și în curtea acestuia. Anul acesta, a venit rândul Liceului Tehnologic „Cezar Nicolau” și al Colegiului Silvic „Theodor Pietraru”. Cele două unități de învățământ vor fi reabilitate termic și modernizate în cadrul unui proiect finanțat cu fonduri europene. Despre acest proiect ne-a vorbit prof. Marinela Culea, directorul Liceului Tehnologic „Cezar Nicolau”.

Eficientizare energetică, modernizare și dotare, la „Cezar Nicolau”

Astfel, clădirea liceului și cea a cantinei vor fi reabilitate termic și modernizate. În cazul cantinei, se va moderniza inclusiv subsolul și anexele, vor fi create spații de depozitare unde va fi mutată și arhiva liceului. „La clădirea liceului, în afară de eficientizarea energetică, se va efectua organizarea claselor pe cabinete, iar fiecare cabinet va fi dotat cu mobilier, unde este cazul, se va achiziționa material didactic, cu un accent deosebit pe laboratoarele IT, deoarece calculatoarele sunt depășite moral și fizic de mult, vorbim despre circa 60 de calculatoare, și  va fi repartizat unui cadru didactic care va răspunde de sala respectivă. Iar cabinetul respectiv să fie «oglinda» profesorului. Toate acestea vor fi susținute financiar din bugetul local, ca, de altfel, tot ce nu este eligibil în cadrul proiectului. Inițial fusese prevăzută și reabilitarea termică a căminului dar, în urma expertizei tehnice, clădirea a fost încadrată în gradul 2 de risc seismic. Astfel că a fost inițiat un alt proiect în care este prevăzută consolidarea acestei clădiri”, ne-a explicat prof. Marinela Culea. Prin urmare, în cadrul proiectului se va realiza izolaţia termică a clădirilor, montarea unui acoperiș nou, va fi introdus un sistem de sonorizare, se vor reabilita toaletele, holurile, sălile de clasă, pe holuri vor fi montate dulapuri și cuşete pentru elevi, va fi montat și un sistem de prevenire a incendiilor, cu detectoare de fum. Totodată, noile cabinete vor fi dotate cu table inteligente, videoproiector, laptop și MediaPointer Professional Presenter (o telecomandă specială). Un proiect similar va fi aplicat și la Colegiul Silvic „Theodor Pietraru”. Aici vor fi reabilitate clădirea colegiului, căminul și cantina. Și acolo există o clădire din anii `60 în care nu se mai țin ­cursuri, pentru că a fost expertizată și declarată cu un risc seismic ridicat care, cel mai probabil, urmează să fie demolată.

Patru ateliere școlare noi

Cel de-al doilea proiect are în vedere amenajarea unor ateliere școlare noi, la liceul ”Cezar Nicolau”, de lăcătușerie, mecanică, de electronică și electrotehnică, la care se va adăuga un centru antrprenorial. Trei dintre aceste ateliere vor fi amenajate la subsolul sălii de sport unde, până acum, existau niște magazii, iar cel de-al patrulea va funcționa în clădirea dezafectată a vechii centrale termice. Directorul liceului a căutat deja agenții economici care vor asigura dotarea acestor laboratoare, în cadrul proiectului, cu aparatură și utilaje specifice fiecărui domeniu. Tuturor acestor laboratoare li se va adăuga și o seră didactică ce va fi construită pe un teren situat între sala de sport și cantină.