Codrii Vlăsiei au rămas doar o legendă pe care toți și-o amintesc cu nostalgie. Zicala atât de auzită – codrul, frate cu românul – a rămas doar o amintire, pentru că suprafețe imense din pădurile românești au fost rase de pe fața pământului, de-a lungul veacurilor, iar jaful continuă și astăzi, cu nesăbuință. Putem spune, fără să greșim, că românul nu mai este demult fratele codrului!
Articol apărut în nr. 401 al Jurnalului de Ilfov, ediția print
O bună parte a maiestuoșilor Codri ai Vlăsiei se întindea, odinioară, pe teritoriul actual al Ilfovului. Despre cum aceștia au dispărut aproape în întregime, lăsând în urmă doar petice firave de păduri, am aflat de la ing. Theodor Chiriac, șeful Ocolului silvic Brănești. El ne-a vorbit despre ceea ce s-a întâmplat cu pădurile ilfovene în ultima sută de ani, făcând, oarecum, o legătură cu marele eveniment pe care românii îl sărbătoresc anul acesta – Marea Unire de la 1 Decembrie.
De la haiduci, la defrișări masive
Theodor Chiriac ne-a redat un citat din marele nostru istoric Constantin C. Giurescu despre pădurile care stăpâneau, în urmă cu veacuri, aceste meleaguri: „Vlăsia”, spunea istoricul în ”Istoria pădurii românești”, „reprezintă un vechi nume de pădure dat întinsului codru din câmpia de sud a Munteniei, în special pădurilor situate la nord de București, și care în epoca fanarioților ajunsese de temut din cauza adăpostirii haiducilor, dar și a hoților”.
Epoca modernă a fost nefastă pentru Codrii Vlăsiei. Începând cu a doua jumătate a secolului la XIX-lea, suprafața împădurită din județul Ilfov s-a redus considerabil, iar fenomenul a continuat mai bine de un secol, până în zilele noastre. Specialiștii spun că fenomenul a fost determinat de expansiunea agriculturii, creșterea comerțului cu cereale și dezvoltarea economico-socială produsă de aceasta. Astfel au apărut mari breșe în masivele forestiere. Acestui fenomen i s-au adăugat interesele marilor proprietari și latifundiari în defrișarea pădurilor de pe proprietăților lor pentru obținerea de noi terenuri agricole, cu producții superioare și câștiguri mari.
„Primul Război Mondial a solicitat, de asemenea consumuri mari de material lemnos. Astfel, defrișările au continuat fără preocupare pentru regenerarea acestora. Reforma agrară din 1921-1922, care solicita noi terenuri pentru împroprietărire, a determinat un nou atac asupra pădurilor ilfovene, pentru că obținerea de terenuri s-a realizat pe seama pădurilor de câmpie”, ne-a explicat ing. Chiriac.
Pădurile, stoarse de „vlagă”
Suprafețele forestiere erau, în acea perioadă, la cheremul intereselor proprietarilor. Amenajamentele forestiere se întocmeau în condițiile Codului silvic din 1910, dar ele se realizau numai când proprietarul urmărea să pună în exploatare pădurea în cauză, la vârsta cu maximum de randament economic – crâng simplu. Astfel, în decursul unei singure generații de proprietari, se urmărea ca aceeași pădure să fie tăiată de mai multe ori, pentru a se obține maximum de profit. „Din lipsă de îngrijire și fără preocupare de a se regenera, suprafețe mari de pădure au fost transformate în pășuni, islazuri sau terenuri agricole. Se exploatau păduri de stejar la vârste foarte mici, uneori chiar la 12 ani, pentru industria tăbăcăritului. Numai în perioada dintre cele două războaie mondiale (1918-1940) suprafața forestieră din sudul Munteniei și Codrii Vlăsiei a scăzut cu mai mult de 20%. S-a continuat cu un consum exagerat de lemn de stejar, din care 80% era folosit ca lemn de foc! Numai în București, lemnul de foc folosit drept combustibil ajungea la circa 500.000 de vagoane anual! Iar dacă acum 100 de ani stejarul din Codrii Vlăsiei reprezenta 60-70% din totalul speciilor, în ziua de azi procentul a scăzut la circa 20-25%. Defrișările au continuat și după 1947. În anul 1955, în toată zona de sud a Munteniei mai erau 172,3 mii de hectare de pădure. În 1966, suprafața era de 150,3 mii hectare. Așadar, în circa 10 ani au fost tăiate 22.000 ha. Totodată, între 1959-1962, au fost defrișate suprafețe mari de perdele forestiere pentru a obține terenuri agricole pentru CAP-uri. Iar astăzi, în Ilfov mai avem circa 25.000 ha de păduri, față de 1918, când suprafața împădurită a județului reprezenta 50-60.000 ha. Așadar, în 100 de ani, am rămas doar cu jumătate din pădurile de atunci”, ne-a precizat ing. Chiriac.
În prezent, există o strategie în județul Ilfov care are în vedere regenerarea pădurilor ilfovene și revenirea la „tiparul” natural ale acestora, și anume „șleau de câmpie cu stejar pedunculat”. În acest scop, se fac defrișări controlate, pe suprafețe de 3 hectare, ale speciilor derivate apărute ca urmare a tăierilor necontrolate din ultima sută de ani urmate de înlocuirea acestora cu stejar. „La o astfel de pădure cu specii derivate, cum ajunge la maturitate, la 80-90 de ani, se fac tăieri de substituire, iar suprafețele respective sunt plantate, în principal, cu stejar”, ne-a explicat șeful Ocolului silvic Brănești.
Brănești, printre pionierii silviculturii românești
Comuna Brănești are o tradiție îndelungată în domeniul silviculturii, care datează încă din anul 1884, când a fost înființat Ocolul Silvic Brănești, cu un complex de clădiri destinate Școlii superioare de silvicultură. În anul 1889 se înființează aici și Școala de aplicații silvice, cu o durată de studii de 18 luni. Pentru efectuarea de lucrări practice, școala a primit din fondul forestier de stat pădurile Cernica-Tânganu, Pustnicu și Pasărea, adminstrate până atunci de Ocolul silvic Brănești, precum și pădurile Piscul Câinelui, Moșia și Orgujoaia, de la Ocolul silvic Sinaia. În aceste păduri, profesorii diriginți puteau efectua experiențe și cercetări științifice, cu obligația de a comunica ministerului rezultatele obținute.
În anul 1894 se inaugurează la Brănești localul Școlii de brigadieri silvici. În 1923, Școala superioară de silvicultură este trecută ca Secție Silvică la Politehnica din București, cu acordarea titlului de inginer, la absolvire.
În anul 1957 se înființează la Brănești primul liceu tehnic silvic, cu durata de 5 ani. În prezent, la Brănești funcționează Colegiul silvic „Theodor Pietraru”, care formează tehnicieni în silvicultură și exploatări forestiere.
