Palatul Știrbey, gazdă primitoare pentru 500 de copii supercreativi și o armată de părinți și bunici cu multă imaginație
Peste 1.200 de vizitatori au umplut, pe 19 mai, pajiștea Palatului Știrbey, cu ocazia festivalului ”Fii parte la diversitate”, organizat de Școala Gimnazială nr. 1, din Buftea, pentru a marca Ziua mondială a diversității culturale. În proiectul ce a cinstit astfel diversitatea culturală s-au implicat efectiv 500 de copii ai școlii buftene, din clasele primare și gimnaziale, dar alături le-au stat, pe lângă cei 25 de profesori coordonatori, în frunte cu directorul prof. Aretinica Rudeanu, o armată de părinți, bunici, mătuși, unchi și prieteni, care s-au întrecut în creativitate și implicare.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.404
”În ultima perioadă, societatea tinde tot mai mult să depășească granițele impuse de frontiere, se mondializează. La aceasta se adaugă fenomenul imigrației. Prin urmare, pentru o bună conviețuire a devenit necesară implementarea educației interculturale în programe educaționale pentru promovarea toleranței, a diversității și egalității de șanse”, ne-a descris prof. Aretinica Rudeanu elementele care au stat la baza proiectului elaborat de profesori pentru realizarea acestui eveniment.
Proiectul a avut ca obiectiv promovarea educației pentru diversitate culturală prin realizarea de către elevi a 15 standuri reprezentative pentru țările alese, un program artistic și o paradă a costumelor. Festivalul și-a propus cultivarea spiritului civic, social, filantropic, în rândul elevilor și implicarea acestora în acțiuni de voluntariat. De asemenea, profesorii care au gândit proiectul au vizat valorificarea de către elevi a informațiilor dobândite despre diferitele culturi prin redactarea a 15 ghiduri turistice, într-un interval de o lună, cât și diseminarea rezultatelor proiectului în 9 instituții partenere, într-un interval de o lună. Un bun prilej pentru dezvoltarea competențelor de comunicare și lucru în echipă, pentru elaborarea unui proiect educativ extracurricular, care să implice parteneri din mai multe județe, pe parcursul unei luni și jumătate.
”Deși Ziua diversității culturale este sărbătorită în fiecare an pe 21 mai, noi am ales ziua de sâmbătă, 19 mai, tocmai pentru că știam că va fi un eveniment de amploare, iar prin colaborarea cu Palatul Știrbey am beneficiat de o zonă verde generoasă, în așa fel încât să încapă 500 de copii, mai mulți copii, părinți și bunici, însemnând un total de peste 1.200 de participanți”, ne-a declarat prof. Aretinica Rudeanu, exprimându-și convingerea că acest proiect dispune de toate ingredientele necesare pentru a se transforma într-un festival național, în următorii ani.
Copiii au reprezentat 15 țări
La festival au participat aproape toate clasele, copii de toate vârstele, profesorii organizatori gândind o colaborare între elevii de ciclu primar și cei din ciclul gimnazial. După o muncă susținută ce a durat mai bine de o lună și a însemnat alegerea țărilor, cercetare și realizarea efectivă a proiectului, rezultatul a fost de excepție. Creativitatea a atins cote maxime pentru cele 15 standuri reprezentând tot atâtea țări, respectiv: România, Republica Moldova, SUA, Bulgaria, China, Egipt, Grecia, Germania, Franța, Irlanda, Italia, Japonia, Liban, Spania și Mexic.
Costume tradiționale și delicii culinare
Fiecare stand a prezentat ceva semnificativ pentru o anumită țară, copiii expunând material iconic cu ce au crezut că este important pentru țara respectivă. Au fost alese elemente legate de istorie, arte, tradiții, oameni reprezentativi. De asemenea, copiii s-au îmbrăcat în costume tradiționale ale fiecărei țări și, ajutați evident de mame și bunici, au dezvoltat o componentă gastronomică apetisantă, ce nu a trecut deloc neobservată de palpilele gustative ale vizitatorilor. De remarcat faptul că părinții s-au implicat foarte mult în eveniment, de mare ajutor fiind chiar părinți ale căror origini țin de țările prezentate în festival, dar ai căror copii frecventează școala românească.
”Având în vedere succesul festivalului, pentru anul următor ne-am dori să îi dedicăm două zile, una dedicată strict gastronomiei, iar cealaltă pentru activitățile culturale”, a mai spus prof. Rudeanu.
Toți cei prezenți au avut parte și de o explozie de culoare, datorată costumelor tradiționale și s-au bucurat de un program artistic cu multe cântece, dansuri și poezie.
La sfârșit, rerezentantul fiecărei țări a transmis un mesaj care a permis deschiderea unei imense flori, iar apoi s-a încins o horă mare cu toți invitații, iar copiii au primit diplome de participare.
Parteneri ai evenimentului au fost Domeniul Știrbey, Primăria Buftea și Ansamblul Doina Ilfovului, care, ca de fiecare dată, a oferit un frumos spectacol tradițional românesc, perfect integrat în tema evenimentului.
An de an, 21 mai este ziua mondială pentru diversitate culturală, dialog şi dezvoltare
În fiecare an la data de 21 mai este marcată Ziua mondială pentru diversitate culturală, pentru dialog şi dezvoltare, stabilită la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), care joacă un rol important pe plan mondial în promovarea diversităţii culturale.
În cadrul celei de-a 31-a sesiuni a conferinţei generale a UNESCO, desfăşurată la Paris la 2 noiembrie 2001, a fost adoptată Declaraţia universală privind diversitatea culturală. Articolul 1 al acestei Declaraţii stipulează: „Ca sursă de schimburi, inovaţie şi creativitate, diversitatea culturală este necesară umanităţii aşa cum biodiversitatea este pentru natură. În acest sens, patrimoniul comun al umanităţii trebuie să fie recunoscut şi afirmat pentru generaţiile prezente şi viitoare‘‘, conform www.mae.ro. La 20 decembrie 2002, Adunarea Generală a ONU a decis, prin Rezoluţia 57/249, proclamarea zilei de 21 mai drept Ziua mondială pentru diversitate culturală, pentru dialog şi dezvoltare.
Această zi oferă prilejul de a aprofunda înţelegerea valorilor diversităţii culturale şi de a promova obiectivele Convenţiei UNESCO privind protecţia şi promovarea diversităţii expresiilor culturale, adoptată la 20 octombrie 2005. Între aceste obiective se numără realizarea unui flux echilibrat de bunuri şi servicii culturale şi creşterea mobilităţii la nivel internaţional a artiştilor şi profesioniştilor din domeniul culturii, integrarea culturii în cadrul de dezvoltare durabilă, promovarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Ziua mondială pentru diversitate culturală, pentru dialog şi dezvoltare este marcată prin reuniuni, mese rotunde şi seminarii la care participă specialişti din domeniul ştiinţelor politice, istoriei religiilor, filosofiei, precum şi istorici, antropologi, reprezentanţi guvernamentali sau ai organizaţiilor neguvernamentale.
La Buftea, această zi a fost marcată la superlativ! În plus, am remarcat și ne-a fost drag să vedem că a fost o activitate care s-a desfășurat civilizat. Părinții au ajutat la strângerea materialelor și au lăsat pajiștea curată, verde.
Felicitări copiilor din Buftea! Felicitări organizatorilor, profesorilor, părinților și bunicilor!