Profitând de ziua liberă oferită de Rusalii, localnicii din Grădiștea au petrecut până seara târziu, luni, 28 mai, la festivalul organizat în cinstea lor de Consiliul Local și primăria comunei, în mijlocul cetățenilor stând gazdă primitoare primarul Mihail Toma.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.404
Sărbătorirea zilei comunei Gradiștea, ajunsă la ediția a șasea, s-a ținut, ca în fiecare an, pe terenul amenajat special între Biserica nouă, sediul nou al Primăriei și sediul vechi al instituției, având o organizare perfectă: invitați de seamă, pentru toate preferințele, delicii gastronomice, mici și fripturi la grătar, sucuri și bere, vată de zahăr și popcorn, cum se cade la orice petrecere. Așa cum se așteptau, de altfel, fiind perfect la curent cu ce s-a întâmplat la edițiile precedente, cei mici au avut la dispoziție un mic parc de distracții cu trambulină, gonflabile, trenuleț, carusel, spații pentru tras la țintă sau demonstrarea forței, dar și tarabe pline de jucării, în vreme ce adulții petreceau după bunul obicei, dezbătând problemele comunei, mondenități sau încingând hore la îndemnul unor interpreți cunoscuți și iubiți, sosiți special pentru ei.
A șasea ediție a festivalului a început după slujba de Liturghie și serbarea de sfârșit de an a elevilor comunei. Primăria a păstrat tradiția oferirii de diplome cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie, anul acesta fiind sărbătorite tot cinci cupluri, ca și anul trecut, aceasta în condițiile în care la prima ediție au fost peste 50 de cupluri, din 10 generații, 3 dintre cupluri având 65 de ani de căsătorie împliniți la acel moment. Sărbătoriții au primit și suma de 200 de lei, dar parcă mai mult decât banii, pentru bunicii veniți la eveniment a contat diploma acordată și faptul că atât de mulți oameni s-au gândit la ei și nu au fost uitați.
Semn că este iubit și apreciat nu doar de cetățeni, ci și de colegii din județ și nu numai, primarului Mihail Toma i-au fost alături la festival mai mulți primari, președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, consilieri locali și județeni, cât și reprezentanți ai instituțiilor județene.
După modelul celorlalți ani, organizatorii au adus artiști renumiți, voci de excepție, atât din zona muzicii populare, precum Maria Dragomiroiu, Maria Ionescu Căpitănescu, Mariana Stan, Formația Cristal de la Slobozia, Bianca, de la Vocea României, cât și din zona de divertisment modern, reprezentată de Luminița Anghel, DJ Project, Cristina Neacșu, de la Teatrul Davila, din Pitești, Aurel Moga, Julia Jianu, Alin Oprea, de la Talisman, sub atenta coordonare artistică a lui Florin Petrescu – Axinte, care ne-a subliniat că este o zi specială, prezentată de Roxana Vașniuc, de la Etno TV.
Fiecare ediție a avut ceva specific
Ca de fiecare dată, primarul Mihail Toma nu a uitat să menționeze că pregătirea acestui eveniment special este rezultatul unui efort deosebit al Consiliului Local și Primăriei Grădiștea, la care se adaugă sprijinul oferit de Jandarmerie, Poliția din Ilfov și de serviciul de ambulanță. ”Festivalul s-a înființat în 2013, odată cu înființarea unui proiect pe fonduri europene. Era măsura 322 și ca să obținem punctaj am introdus și componenta Festival Ziua Localității. Încercăm la fiecare ediție să aducem nume cunoscute din muzica românească, să împăcăm toate vârstele și preferințele muzicale”, a spus edilul, subliniind că la fiecare ediție a încercat să facă ceva specific. ”Într-un an, am premiat și am acordat diplome foștilor profesori care au activat în localitate în urmă cu 25-30 de ani. Anul acesta am reușit să readuc în localitate un fost preot, care a activat în Grădiștea în perioada 1977 – 1989. Este vorba de preotul paroh Ioan Popescu, de la Biserica Icoanei, din București. Prima experiență ca preot a avut-o în comuna noastră, fiind considerată cea mai frumoasă perioadă a domniei sale. Nu s-a mai întors în localitate de aproape 30 de ani. Astăzi, părintele a adus o icoană, a primit o diplomă din partea comunei și a condus soborul de preoți care au oficiat Liturghia”, a precizat primarul, adăugând că este o mare împlinire să vezi oamenii care se întâlnesc și așteaptă acest eveniment timp de un an, ca să se bucure de el și de artișii invitați. ”Încercăm să satisfacem toate preferințele cetățenilor, să aducem cele mai cunoscute nume, încadrându-ne în același timp în buget”, a mai spus edilul.
Artiști renumiți, pentru toate preferințele
La evenimentul din acest an, am avut bucuria să ne întâlnim cu Luminița Anghel, aflată pentru prima dată la Grădiștea, devenită, de altfel, ilfoveană de aproape un an. Artista a venit la festival împreună cu soțul și băiețelul lor. ”Le-am pregătit grădiștenilor piesele mele, piese antrenante, dar și o piesă de suflet, «Rugă pentru părinți» o piesă emoționantă foarte bine primită de public. Am apucat să văd foarte puțin din comună, când am intrat, dar este o comună frumoasă, curată, îngrijită. Mulțumesc foarte mult pentru invitație. Sunt deosebit de încântată. Sper să mă reîntorc și sper din toată inima ca spectatorii să se bucure de prezența mea aici”, ne-a declarat Luminița Anghel.
O altă mare artistă, de data aceasta a muzicii populare, Maria Dragomiroiu ne-a mărturisit cu umor că a mai fost în Grădiștea ”acum 30 de ani, la o nuntă. Ca ieri”. Artista le-a oferit grădiștenilor un buchet de hore, sârbe, cântece de suflet, despre părinți despre trăirile noastre, cântece de petrecere, de toate pentru ca lumea să se regăsească, să se simtă bine. ”A fost o bucurie pentru că am venit în zi de sărbătoare”, ne-a mărturist Maria Dragomiroiu, la finalul recitalului său. ”Sunt sfintele Rusalii și românului îi place să se simtă puțin altfel, să puncteze o sărbătoare așa de importantă și, din acest motiv, mă bucur, eu sunt cea mai câștigată, că am fost împreună, că am fost invitată de domnul primar și Consiliul Local să cânt în această după amiază aici, la Grădiștea. Am fost foarte fericită că a venit foarte multă lume și mi-a transmis energie pozitivă. Eu asta am simțit pe scenă și sunt foarte fericită pentru că îmi dau seama că lumea mă iubește și apreciază munca mea de o viață. Le mulțumesc grădiștenilor și le doresc ce îmi doresc și mie: să fie întotdeauna, mai ales de sărbători, împreună cu familia. Este cea mai importantă pentru orice ființă de pe acest pământ, este sprijinul, nu te lasă să te clatini, este cea mai sinceră atunci când greșești. Familia este cea care îți dă curaj să mergi mai departe”, a încheiat artista.
Evenimentul s-a terminat târziu în noapte, cu un foc de artificii și cu speranța ca și la anul să fie organizată din nou minunata petrecere despre care se va vorbi, cu siguranță, zile sau poate chiar săptămâni în șir.