Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea privind aprobarea „Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție”. Prin această lege, crescătorii de porci beneficiază, pentru prima oară, de o subvenție acordată de la bugetul de stat.
Valoarea totală a ajutorului de stat este de 359,1 milioane euro şi se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, după cum urmează: în bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se cuprinde suma de 90 milioane euro, aferentă anului 2018, urmând ca, până la finalul programului, suma să crească anual cu 30%, având ca bază anul anterior. Sumele rămase neutilizate la finele anului se reportează în anul următor şi se utilizează cu aceeaşi destinaţie.
Beneficiarii trebuie să dețină teren
Prin această lege, se aprobă schema multianuală de susţinere a activităţii de reproducţie în sectorul creşterii suinelor, pentru fermierii care desfăşoară activităţi de reproducţie sau creştere ori îngrăşare a suinelor, prin investiţii pentru realizarea de locuri noi de cazare în ferme de reproducţie noi sau în ferme de reproducţie aflate în activitate care îşi măresc capacitatea de cazare, denumite locuri noi de cazare pentru reproducţie, pentru investiţii în locuri de cazare pentru reproducţie în ferme aflate în conservare la data intrării în vigoare a legii, pentru reproducţie în ferme aflate în conservare, precum şi de stimulare a asocierii în cooperative.
Beneficiarii trebuie să deţină suprafaţa de teren necesară investiţiilor realizate în baza Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie.
Ajutorul, proporțional cu spațiile de cazare
Ajutorul de stat se acordă o singură dată pentru un loc de cazare dezvoltat prin „Programul de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie”, în funcţie de spaţiile de cazare deţinute şi folosite la calculul dimensiunii fermei de reproducţie.
Beneficiarii Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie nu pot accesa simultan alt ajutor de stat, ajutor de minimis şi nu pot accesa sprijin prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 pentru aceleaşi măsuri reglementate de prezenta lege.
Scopul legii îl reprezintă instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv implementarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, în vederea îmbunătăţirii nivelului de performanţă şi sustenabilitate al fermelor de reproducţie sau de creştere ori de îngrăşare a suinelor.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.412