Fermierii europeni vor primi un avans din subvențiile aferente anului 2018 de 70% din plățile directe care li se cuvin și 85% din plățile compensatorii pe măsurile de dezvoltare rurală, a anunțat, săptămâna trecută, comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan.
Acestei decizii i se adaugă o altă decizie în avantajul fermierilor: derogarea de la anumite reguli impuse pentru plata pe înverzire.
Cele două decizii care au fost luate la nivelul Comisiei Europene sunt menite să ajute agricultorii în condițiile în care multe culturi agricole din Europa au fost grav afectate de secetă.
Plățile în avans vor fi mai mari, fermierii vor primi până la 70% din plățile directe și 85% din plățile compensatorii acordate în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală. Plata avansului din subvenții se va efectua începând cu mijlocul lunii octombrie 2018, iar fermierii nu vor fi nevoiți să aștepte demararea, abia în decembrie, a plăților finale, beneficiind astfel de bani mult mai repede.
Derogări de la cerințele ecologice
De asemenea, Comisia Europeană a dat derogări de la cerințele specifice privind ecologizarea, și anume normele de diversificare a culturilor și zona de interes ecologic, ZIE, pentru a permite utilizarea terenurilor respective pentru producția de hrană necesară animalelor. Se ia în considerare, de asemenea, adoptarea de noi derogări în ceea ce privește ecologizarea, pentru a permite agricultorilor o mai mare flexibilitate în producerea furajelor. Aceste măsuri vor avea un beneficiu deosebit pentru crescătorii de animale, se arată în comunicatul transmis nouă de Comisia Europeană.
Comisarul pentru Agricultură, Phil Hogan, a declarat: „Sunt foarte preocupat de aceste evoluții climatice prelungite. Am fost în contact cu o serie de miniștri din țările afectate, pentru a discuta situația și a obține evaluări actualizate ale impactului acesteia. Comisia, ca întotdeauna, este pregătită să sprijine agricultorii afectați de secetă, utilizând o serie de instrumente, inclusiv plăți în avans mai mari, derogări de la cerințele privind ecologizarea și ajutorul de stat. Politica agricolă comună oferă deja o plasă de siguranță agricultorilor care trebuie să facă față unor evenimente imprevizibile”.
În conformitate cu normele existente privind ajutoarele de stat pentru agricultură, pot fi acordate ajutoare de până la 80% din prejudiciile cauzate de secetă (sau până la 90% în zonele cu constrângeri naturale), sub rezerva anumitor condiții specifice. Ca să vină în sprijinul fermierilor afectați de secetă sau alte condiții climatice, statele membre UE pot acorda un ajutor de minimis din bugetul național de până la 15 000 EUR pe agricultor pe o perioadă de trei ani, fără să mai notifice Comisia Europeană.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.414