Ministerul Agriculturii va primi o sumă suplimentară din care urmează să le achite fermierilor români diferența pentru ajutorul de stat la motorina folosită în agricultură, aferent trimestrului II din anul 2018.
Agricultorii ar putea primi acești bani până la finalul anului 2018. Astfel, Guvernul României alocă Ministerului Agriculturii suma suplimentară de 73,4 milioane de lei pentru plata deconturilor la motorină trimestrul II 2018, se arată în Expunerea de motive la această lege. Fermierii români care beneficiază de acest ajutor de stat au încasat pentru trimestrul II al acestui an doar 72% din ajutorul la motorină. Bugetul alocat inițial a fost insuficient, iar banii s-au împărțit între toți beneficiarii eligibili din cele trei sectoare din agricultură, vegetal, zootehnie și îmbunătățiri funciare și astfel fiecare a primit doar 72% din suma care i se cuvenea.
„La plățile pentru motorină au fost discuții pentru că acum am făcut plata pentru trimestrul II și s-a făcut 72% din suma totală. Atât a intrat. 72% s-a plătit. De ce? Totdeauna așa a fost, dar, într-adevăr, s-a aplicat la trimestrul III sau IV, dar există promisiuni și există o șansă ca la următoarea rectificare bugetară să putem acorda și cei 28% care au fost reținuți. Atât a fost, atât am dat”, a declara Adrian Pintea, directorul general al Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA), la sfârșitul lunii octombrie.
Așadar, fermierii au primit doar 72% din pricină că nu mai erau bani, la momentul la care s-a plătit ajutorul de stat. Agricultorii mai au de încasat diferența de 28%. Această diferență va fi plătită din suma virată în contul Ministerului Agriculturii la rectificarea bugetară, în condițiile în care această lege este adoptată de Parlamentul României. Deci, fermierii români au mari șanse să încaseze diferența de 28% până la finele anului 2018.
Peste 18.000 de beneficiari
Potrivit informării oficiale APIA, plafonul alocat inițial de Guvernul României pentru plata subvenției la motorină pentru trimestrul II al acestui an a fost de 169.962.842 lei, cu sursă de finanţare de la bugetul național. Acești bani au fost împărțiți la 18.319 beneficiari și o cantitate totală de motorină de 97.764.032,141 litri. Distribuirea banilor între cele trei sectoare din agricultură care beneficiază de acest ajutor a fost realizată astfel:
1. Sectorul vegetal: 90.131.673,729 litri, în valoare de 156.694.018 lei;
2. Sectorul zootehnic: 6.891.214,748 litri, în valoare de 11.980.346 lei;
3. Sector îmbunătățiri funciare: 741.143,664 litri, în valoare de 1.288.478 lei.
Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a atras atenția parlamentarilor, în Expunerea de motive la proiectul de lege, care sunt riscurile neadoptării acestei legi. Unul dintre riscuri îi vizează direct pe fermierii români. Dacă rectificarea bugetară nu este votată de Parlament, există riscul neasigurării de fonduri pentru deconturi la motorină în trimestrul II 2018.
Ajutorul de stat la motorină se acordă prin rambursarea diferenței dintre acciza standard și acciza redusă aplicată la motorina folosită în agricultură. Prețul plătit fermierilor pe litrul de motorină, pentru anul 2018, este de 1,7385 lei/litru.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.430