Biserica veghează asupra sensului autentic al căsătoriei. Cununia binecuvântată de Dumnezeu este începutul adevăratei vieţi de familie, este taina unirii bărbatului cu femeia, având ca icoană unirea lui Hristos cu Biserica Sa.
Cununia religioasă = bucurie, viaţă, iubire
Sfântul Pavel, Apostolul Neamurilor a numit cununia religioasă ca fiind “taina mare”, căci “prin căsătorie vin la viaţă urmaşii împărăţiei lui Dumnezeu, ai Cerului. Căsătoria este creaţia, iar părinţii împreună sunt la rândul lor creatori. Prin Iisus Hristos, această cununie este bucurie, viaţă, iubire, începutul vieţii veşnice. Din nefericire, mai ales în ultimii ani, pentru foarte mulţi oameni, căsătoria religioasă nu mai este un prilej de bucurie pentru că nu mai este înfăptuită din bucurie, ci din interes. Pentru mulţi ea nu mai e motiv de sărbătoare, ci o viaţă fără organizare. Nu mai simbolizează începutul vieţii veşnice, ci al sterilităţii.
Și totuși… mulţi fug de Sfânta Taină a căsătoriei
Există şi mulţi tineri care, după ce spun DA la Starea Civilă refuzează să primească Sfânta Taină a cununiei în Biserică invocând că unii preoţi, prin păcatele lor, nu sunt capabili să o săvârşească şi în consecinţă, nu există efecte harice. Alţii, pur şi simplu, percep nunta numai ca un eveniment natural şi social. Pan-sexualismul a influenţat în chip profund gândirea omului contemporan cu scopul de a-i condiţiona fericirea şi succesul, în mod exclusiv, numai de sex. În acest fel, căsătoria e considerată legitimă şi aprobată de societate, dar redusă numai la o relaţie erotică, fără nici o conştiinţă a responsabilităţii şi a menirii ei. Când nu mai există satisfacţia erotică, nici căsătoria nu mai are sens. Soţii se despart şi‑şi caută un nou partener şi o nouă aventură. Lucru care nu e de acceptat. Prin Sfânta Taină a Cununiei, ca mijloc obiectiv de împărtăşire harică, se administrează primitorilor, soţilor, harul divin, prin mijlocirea preotului ca săvârşitor. După slujba de oficializare a cununiei toate pasiunile omului contemporan, înstrăinarea sa de adevăratul sens al căsătoriei, pot să dispară dacă el primeşte, conştient de importantă şi de împărtăşirea harului divin. Doar aşa, unirea bărbatului cu femeia nemaifiind privită ca o plăcere, „ci ca dragoste, bucurie, organizare, început al veşniciei”.
Slujba – botezarea și confirmarea iubirii faţă de Dumnezeu
Slujba susţinută de preoţii care oficializează cununia este similară cu cea a botezului. Ea nu conţine jurăminte sau legăminte ale mirilor. Cei doi îşi mărturisesc credinţa şi dragostea lor faţă de Dumnezeu. Ei sunt conduşi prin biserică în procesiune. Li se fac rugăciuni, sunt binecuvântaţi şi împreună cu toţi cei care le sunt aproape, ascultă cuvântul Domnului. În esenţă, slujba aceasta prin care se face legătura spirituală a soţilor este de fapt, „botezarea şi confirmarea” iubirii umane în Dumnezeu prin Iisus Hristos, în Sfântul Duh. Este îndumnezeirea dragostei omeneşti în perfecţiunea divină şi unitatea eternă a Împărăţiei lui Dumnezeu aşa cum este ea revelată oamenilor prin Biserică.
Un sfat pentru viitorii și actualii însurăţei
Tinerii care vor să se căsătorească, şi cei căsătoriţi fără nuntă trebuie să înveţe, de la pastorii lor, ce semnificaţie are cununia lor. Nunta în Biserică este Taină şi reprezintă modul în care soţii pot să-şi petreacă viaţa de căsătorie, într-o unire veşnică şi divino-umană.