Aproape 500 de taximetrişti din Capitală au protestat marţi în faţa Palatului Parlamentului, cerând adoptarea Legii taximetriei şi scoaterea din Bucureşti a celor care nu au licenţă locală de transport, ei ameninţând cu declanşarea de proteste la nivel naţional dacă solicitările lor nu vor fi aprobate. Protestatarii au afişat bannere gal-ben cu negru pe care scria „Spuneţi nu pirateriei votând Legea taximetriei”, „Păsările de la ţară să zboare din Capitală”, „Protejaţi clientul de tot Parlamentul”, „Tariful reglementat, clientul protejat”. Iniţiatorii protestului le-au transmis parlamentarilor că acţiunea de marţi reprezintă ultima soluţie legală de care dispun pentru a le atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă taximetriştii. ”Suntem pregătiţi ca în situaţia neadoptării propunerilor noastre, transmise în repetate rânduri parlamen-tarilor, să declanşăm acţiuni de protest la sfârşitul lunii aprilie, la nivel naţional”, au spus protestatarii. Organizatorii protestului au mai spus că principalele revendicări vizează desfăşurarea activităţii de taximetrie numai în raza localităţii care a emis licenţa, tarifarea să fie reglementată de autoritatea locală, aplicarea de sancţiuni celor care desfăşoare activităţi de transport persoane fără să aibă licenţă sau autorizaţie şi eliminarea obligativităţii dispeceratelor. Protestatarii erau extrem de înverşunaţi pe taximetriştii care circulă prin Bucureşti fără să aibă licenţă emisă în Capitală, cu referire directă la societatea “Pelicanul”, din Ilfov. La rândul lor, aceștia din urmă spun că nu pot lăsa clienții la intrarea în București numai că așa vor celelelalte firme din Capitală. “Eu îmi iau clienți din Roșu, care este practic o comună înglobată în oraș. Ce să fac? Să merg 300 de metri și să-l las la autobuz doar că așa vor unii? Eu nu am familie? Și la fel și alți colegi, din Pantelimon, Cernica, Dobroiești, Chiajna, Domnești, etc.”. Cei de la Pelicanul au aruncat pe piață 850 de taximetre cu care susțin că pot acoperi în proporție de 100% atât Capitala cât și județul Ilfov, ceea ce a avut drept efect scăderea comenzilor pentru firmele înregistrate în București, de unde și diferendul.
Gusti Constantin