Fiind o zi de mare sărbătoare creștină, rugăciunile rostite în Duminica Floriilor, au puterea de a aduce sănătate și ocrotire. Iată rugăciunea care se rostește astăzi, spre binecuvântarea Divină!

 

Doamne, Dumnezeul nostru,

Care șezi pe heruvimi,

Cel ce ai arătat puterea Ta

Și ai trimis pe Unul‑Născut Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos,

Ca să mântuiască lumea prin Crucea, prin îngroparea și prin Învierea Sa,

Căruia, venind în Ierusalim spre patima cea de bunăvoie,

Poporul care ședea în întuneric și în umbra morții,

Luând semnele biruinței, ramuri de copaci și stâlpări de finic,

I‑a prevestit Învierea,

Însuți, Stăpâne, păzește‑ne și pe noi, care urmând acelora,

Purtăm în mâini ramuri de copaci în această zi de înainte‑prăznuire.

Și precum pe acele popoare și pe acei prunci care Ți‑au strigat Ție:

Osana, apără‑ne și pe noi,

Ca prin laude și cântări duhovnicești

Să ne învrednicim de dătătoarea de viață Învierea cea de a treia zi,

În Hristos Iisus Domnul nostru,

Cu Care împreună ești binecuvântat,

Cu Preasfântul și bunul și de‑viață‑făcătorul Tău Duh,

Acum și pururea și în vecii vecilor,

Amin!

Foto: Doxologia.ro