În ciuda crizei imobiliare, în Comuna Domnești activitatea de construcții este deosebit de dinamică. Pe lângă investițiile private sunt în curs și lucrări ample de infrastructură.
Numai anul trecut au fost eliberate peste 350 de autorizații de construire. „Comuna s-ar fi dezvoltat mai rapid dacă ar fi existat legături rutiere mai rapide cu Capitala”, ne spune viceprimarul Comunei Domnești, Constantin Ninel Boșcu, candidat la funcția de primar. Deși este în funcție doar din martie 2009, viceprimarul și-a dat seama că numai asigurând o infrastructură corespunzătoare poate să atragă investiții.
Pentru a atinge acest deziderat, în Comuna Domnești se desfășoară un amplu program de modernizare a infrastructurii. Astfel, arterele principalele și străzile laterale sunt asfaltate. De remarcat că Domneștiul se află pe primul loc în județul Ilfov din punct de vedere al suprafeței de drumuri modernizate, fiind vorba de 24,5 kilometri. În paralel se lucrează intens la canalizare și rețeaua de apă, inclusiv stație de pompare și de epurare a apelor reziduale. Investiția de 17 milioane de euro este asigurată integral din fonduri europene. La finalul lucrărilor, aproximativ 85% din gospodăriile din Domnești vor beneficia de apă curentă și canalizare, lungimea rețelelor fiind de 26,4 km.
În momentul când vor exista încă două puncte de legătură cu șoseaua de centură a Bucureștiului și cu DJ 602, distanța se va scurta la numai 20 de minute. Aceasta va atrage și mai mulți doritori să-și mute reședința în Domnești. Nu sunt uitate nici zonele de agrement, comuna urmând să se îmbogățească cu două noi parcuri în zona Sârbi, respectiv pod Ciorogârla.