Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov ”Dealul Spirii” a serbat, la sfârșitul săptămânii trecute, 179 de ani la înfiinţarea primei unități de pompieri militari din București.

Pe 18 august 1844, lua ființă, printr-o lege semnată de domnitorul Gheorghe Bibescu, prima unitate de pompieri militari din Țara Românească, sub numele de ”Roata de Pompieri” București, iar primul mare incendiu la care au intervenit pompierii bucureșteni a fost cel din ziua de Paști a anului 1847 (23 martie), când orașul a fost mistuit de foc pentru a 15-a oară. Potrivit isubif.ro, la stingerea incendiului a participat însuși domnitorul Bibescu, alături de toţi ofiţerii de pe lângă Curtea Domnească.
”În acești 179 de ani pompierii au fost prezenţi în repetate rânduri la principalele momente ale istoriei naţionale: în 1848 prin eroica luptă de la 13 septembrie din Dealul Spirii, împotriva armatei otomane venite să înăbușe Revoluţia română pașoptistă; la 1877 în bateriile de artilerie de la Giurgiu și Calafat care au dat semnalul începerii Războiului de Independenţă, dar și pe fronturile celor 2 conflagraţii mondiale, luptând cu arma în mână sau intervenind pentru stingerea incendiilor provocate de confruntările armate. Printr-o dezvoltare continuă, pompierii militari au creat un mecanism complex de reacţie la urgenţe civile, răspunzând astfel solicitărilor cetăţenilor și nevoilor comunităţii. Nu de puține ori, în perioada mandatului meu de prefect am avut alături pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov ”Dealul Spirii” care, prin profesionalism și dăruire, au intervenit prompt la stingerea incendiilor, la combaterea secetei, la inundaţii, descarcerare și asistenţă a persoanelor aflate în situaţii critice”, a comentat prefectul județului Ilfov, Simona Neculae, cu prilejul aniversării.
Expoziție de tehnică specifică
În București, în Parcul Ca­rol I, sâmbătă, a avut loc o expoziție de tehnică și autospecialele folosite pen­tru stingerea incendiilor, acordarea primului-ajutor, descarcerare și salvare de la înălțime. Cu acest prilej, formatorii SMURD au prezentat participanților tehnicile pe care trebuie să le aplice pentru a salva viața cuiva aflat în pericol. Ca element de noutate, a fost adusă și autospeciala de intervenție cu roboți, destinată intervenției rapide în cazul incendiilor de mari proporții înregistrate la obiective și platforme industriale, precum și în zone comerciale (cu potențial de explozie), în spații închise sau deschise (contaminate chimic, biologic și nuclear), cu risc ridicat de producere a accidentelor sau contaminării persona­lului.