Curtea Constituţională a decis că Legea uninominalului pur este neconstituţională. Sesizarea Curții a fost depusă de PDL, în cazul legii inițiate de Victor Ponta și Crin Antonescu și propusă de USL, privind sistemul uninominal de vot. Legea prevede că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat şi prin care pragul electoral a fost eliminat.
Deputatul PDL Sulfina Barbu susţinea, la data depunerii contestației, că Legea votului uninominal iniţiată de Ponta şi Antonescu „este croită pentru interesul electoral al USL”, încalcă normele privind suveranitatea poporului exprimată prin referendumul din 2009 şi nu respectă rezultatele acestuia. În replică, premierul Victor Ponta afirma: ”Contestaţia PDL împotriva Legii uninominalului iniţiată de USL a fost depusă „la mişto” şi reflectă serviciile celor mai proşti jurişti sau o uriaşă ipocrizie, deoarece sistemul parlamentar poate fi modificat doar prin revizuirea Constituţiei, nu printr-o simplă lege”.
Camera Deputaţilor a adoptat, în 22 mai, cu 180 voturi „pentru”, 30 „împotrivă” şi 26 abţineri, proiectul privind sistemul de vot uninominal iniţiat de Crin Antonescu şi Victor Ponta, respingând toate amendamentele PDL şi UDMR. Proiectul prevede că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat, iar, suplimentar, în judeţele în care minorităţile au peste 7% reprezentare, acestea vor primi în plus un mandat de parlamentar.
Pragul electoral a fost eliminat şi a fost adoptată o prevedere potrivit căreia delimitarea colegiilor va rămâne aceeaşi ca în 2008.