Curtea Constitu­țio­nală a României a tranșat conflictul juridic constituțional dintre președintele și primul ministru al României, referitor la reprezentarea la Consiliul European, dându-i dreptate celui dintâi.

”În exercitarea atribuţiilor constituţionale, pre­­şedintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de şef al statului. Această atribuţie poate fi delegată de către preşedintele României, în mod expres, primului-ministru”, se arată într-un comunicat transmis presei de către Curtea Constituțională a României. 

 “În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern, pe de o par-te, şi preşedintele României, pe de altă parte, generat de acţiunea Guvernului şi a primului-ministru de a-l exclude pe preşedintele României din delegaţia care participă la Consiliul European în perioada 28 – 29 iunie 2012”, precizează comunicatul CCR. 

În replică față de decizia Curții, Victor Ponta a declarat că ”evident, voi merge, joi, la Bruxelles. Am în spate şi mă bazez pe legitimitatea dată nu de cinci judecători numiţi de mine pe criterii politice, ci de Parlamentul României.  Sper ca preşedintele să înţeleagă că acest veşnic conflict pe care l-a promovat este împotriva intereselor României. 

Voi merge la Bruxelles să reprezint interesele cetăţenilor. Preşedintele nu are mandatul necesar”.

La aflarea deciziei CCR, Ponta a mai decla­rat că „preşedintele Băsescu a numit nişte oameni la Curtea Constituțională care întotdeauna i-au îndeplinit dorinţele”.

În urmă cu două zile, premierul Victor Ponta declarase că, în discuţia de aproximativ zece minute pe care a avut-o cu preşedintele Traian Băsescu luni, înainte de şedinţa CSAT, nu a reuşit să îl convingă pe şeful statului să meargă el la Bruxelles. (A.O.V)

Într-un document postat pe site-ul Consiliului European, premierul Victor Ponta figurează drept reprezentant din partea României, printre șefii de stat și de guvern care participă la reuniunea din 28-29 iunie de la Bruxelles.

Acest document a fost emis de Consiliul European pentru uzul presei și  conţine fotografii-portet ale oficialilor care participă, din partea statelor membre ale Uniunii Europene, la Summit-ul Consiliului.