Am ales să discutăm în acest număr al ziarului Jurnalul de Ilfov despre problema drogurilor, deoarece numărul tinerilor și adolescenților consumatori crește alarmant, iar efectele sunt dezastruoase. Fie că le testează dintr-o pură curiozitate sau din dorința de a fi în pas cu grupul de prieteni, cei mai mulți devin dependenți de aceste substanțe toxice. Cel mai grav este faptul că acestea le grăbesc sfârșitul sau îi aduc în situația în care comit accidente soldate cu decese cum este cazul lui Vlad Pascu, beizadeaua care a accidentat mortal doi tineri în stațiunea 2 Mai, sau chiar tâlhăresc și ucid din lipsă de bani cum este cazul tânărului de 22 de ani din Iași, condamnat la închisoare pe viață după ce și-a ucis vecinii la finele anului trecut pentru a face rost de bani pentru droguri.   

Potrivit Oficiului ONU pentru Droguri și Crimă, aproximativ 200 de milioane de oameni din lumea întreagă sunt dependenți de droguri. Mai mult, previziunile actuale efectuate sugerează o creștere cu 11% a numărului de persoane care consumă droguri la nivel mondial până în 2030.  În țara noastră, raportul elaborat de Agenția Națională Antidrog pentru anul 2021 relevă că aproximativ 10,7% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 ani au consumat cel puțin un tip de drog de-a lungul vieții, în timp ce 6% dintre acestea au consumat și în ultimul an, iar 3,9% au consumat și în ultima lună. ”Față de studiul anterior, se observă creșteri pentru toate cele trei tipuri de consum, însă cea mai importantă este în cazul consumului din ultima lună, a cărui rată de creștere este de 2,2 ori. În rândul populației cu vârsta cuprinsă între 15-34 ani, valorile înregistrate pentru cele trei tipuri de consum sunt mai mari față de cele observate în rândul populației generale, consumul oricărui tip de drog de-a lungul vieții fiind observat la 16,9% dintre aceștia, consumul în ultimul an la 10% dintre ei, iar consumul în ultima lună la 6,6%. Față de studiul anterior, şi în cazul acestui grup populaţional, se observă creșteri pentru toate cele trei tipuri de consum, însă cea mai importantă este în cazul consumului din ultima lună, a cărui rată de creștere este de 1,4 ori. La nivel național, în rândul elevilor de 16 ani, consumul oricărui tip de drog  de-a lungul vieții, conform metodologiei internaţionale a studiului ESPAD 2019, citat de ANA, este de 9,5%, în timp ce, consumul oricărui tip de drog în ultimul an a fost declarat de 9% dintre elevi”, informează specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică. De altfel, dr. Cătălin Țone, expert antidrog trage semnalul de alarmă! România se află la cel mai înalt nivel de consum de droguri din istorie.
Otrava din prafurile create în laborator. Cum acționează?  
Având în vedere efectele devastatoare, halucinogene și inevitabil, fatale, drogurile trebuie evitate. Indiferent sub ce formă sunt introduse în organism, prin injectare intra venoasă, fumat ș.a.m.d., îl transformă pe adolescentul teribilist, dezechilibrat, dezorientat, într-un adevărat colecționar, pasionat de otrăvuri. Și cel mai grav este că aceste substanțe create în laborator sunt amenințătoare de viață. Până și drogurile ușoare recunoscute de publicul larg sub denumirea de etnobotanice sunt extrem de periculoase. Acestea sunt simple preparate pe bază de plante, stropite sau ținute în timpul prelucrării în niște soluții de substanțe chimice periculoase (amfetamine sau metamfetamine) sau, de multe ori, necunoscute. Menta, sunătoarea, salvia sunt folosite cel mai adesea în laborator pentru obținerea prafurilor fatale. ”Consumul de droguri este pasul peste pragul morții. Pierdut în lumea lui, adolescentul dependent de plăcerea viselor fabricate, poate să ajungă în timp, la gesturi necugetate”, avertizează dr. Cătălina Ciocîrlan, medic  de familie. De la vânzarea lucrurilor din locuință, mai mult sau mai puțin valoroase, pentru procurarea dozei necesare, până la distrugeri masive de bunuri, tentative de suicid soldate cu handicapuri definitive, comiterea unora dintre cele mai groaznice crime și agresiuni asupra apropiaților sau membrilor familiei. Din punct de vedere fizic, tânărul dependent de droguri se poate confrunta cu hipertensiune sau hipotensiune, accelerarea sau încetinirea ritmului bătăilor inimii, greață, vărsături, febră mare, transpirație abundentă, tremor, dilatarea pupilelor, dureri musculare insuportabile și convulsii urmate de comă profundă și deces. Fiecare substanță narcotică cauzează propriile simptome și manifestări. Toate aceste efecte nocive se regăsesc în prafurile de laborator.
Vise la plic și efectele lor devastatoare 
Fiecare drog are propriile manifestări. De pildă, alcoolul, heroina și tranchilizantele consumate regulat produc somnolență și incapacitatea coordonării mișcărilor. Acesta este și motivul pentru care tânărul aflat sub influența narcoticelor nu se mai poate ține pe picioare, cade și se accidentează cu ușurință. Problema este că odată obișnuit organismul cu astfel de substanțe, nici fără ele nu reacționează bine. Abstinența acestor droguri provoacă tremor, transpirații și simptome asemănătoare gripei. Amfetaminele, cocaina, ecstasy sunt stimulente mult mai puternice. Acestea pot să conducă spre o descărcare de energie care-i poate fi fatală dacă are tulburări ale tensiunii arteriale. Dacă începe să consume LSD suferă halucinații și devine extrem de tulburat după administrarea dozei. În cazul acesta, adolescentul este capabili să comită acte periculoase, în special dacă era stresat, supărat, nervos înainte să ia drogul.
Doza care grăbește moartea 
Pericolul etnobotanicelor a revenit și el, la mai bine de zece ani după ce magazinele de vise au devenit ilegale. Deși, sunt considerate droguri ușoare, etnobotanicele sunt chiar mai nocive decât alte droguri, spun medicii. ”O cantitate infimă administrată reprezintă, de fapt, o doză de otravă care grăbește moartea. Ipoteza că etnobotanicele nu dau dependență, este doar un mit. În realitate, o singură doză administrată, care pare neînsemnată, duce la aceleași gesturi repetitive ca și alte droguri. Numărul mare de internări în clinicile de dezintoxicare din țară, spune totul. Potrivit datelor furnizate de specialiștii în domeniu, 99% dintre pacienții toxicomani sunt mari consumatori de astfel de substanțe. Iar lucrul cel mai grav este acela că nu există un tratament bine pus la punct care ­să-i scape de dependență și ei revin la ingerarea substanțelor toxice după pauze scurte. Nu există drog care să nu-i ia mințile și care să nu-i poarte pașii pe drumul morții. De aceea, drogurile sunt asociate cu moartea albă”, atenționează medicul Cătălina Ciocîrlan. (Va urma)