Întotdeauna trebuie să-L considerăm pe Dumnezeu prezent lângă noi, să-I vorbim sincer și să ascultăm în tăcere ceea ce ne răspunde în conștiința noastră. Atunci când ne rugăm, vocea noastră devine ecoul inimii noastre iar gândul nostru este deasupra lumii materiale, iar mintea meditează asupra perfecțiunii Tatălui Ceresc. Iată rugăciuneacare ne ușurează sufletul întristat și împovărat de singurătate!

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 670, ediția print

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce ai zis:

”Căutati mai întâi Împărătia lui Dumnezeu,

Și toate celelalte se vor adăuga vouă”,

Dăruiește-mi toate cele de trebuință pentru a merge pe calea mântuirii.

În mâinile Tale este viața mea

Și fără Tine nu pot cunoaște nici împlinirea și nici bucuria cea adevărată.

Știind aceasta, având dorința de a purta crucea căsătoriei,

Te rog să mă ajuți să găsesc făptura potrivită alături de care să înfrunt marea vieții acesteia.

Ajută-mă, Doamne, ajută-mă, cum numai Tu mă poți ajuta.

De multe ori ispita singurătății mi-a rănit inima, de multe ori diavolul deznădejdii a lovit în poarta sufletului meu.

De atâta durere inima mea s-a strâns,

Și nu este nimeni care să îmi aline durerea.

La Tine alerg, Doamne, nădejdea mea, întărirea mea, lumina vieții mele.

Ajută-mă să am o familie bineplăcută Ție,

O familie peste care să se reverse mulțimea binecuvântărilor Tale.

Ferește-mă, Doamne, de tot răul.

Ferește-mă de o alegere greșită.

Ferește-mă de minciuni, de răutate, de desfrâu.

Să nu mă înșele frumusețea cea degrab trecătoare,

Ci să caut mai ales frumusețea sufletească.

Să nu mă orbească dragostea pătimașă,

Nici să nu mă biruie patimile și poftele.

Tu știi, Doamne, nepriceperea și slăbiciunea minții mele.

Izbăvește-mă prin harul Tău de neputințele care mă apasă.

Vino în ajutorul meu, Iubitorule de oameni!

Dăruiește-mi înțelepciune și răbdare.

O, grea este crucea răbdării,

Și greu îmi este să nu fiu covârșit de ea.

Dar în Tine îmi pun nădejdea.

Ajută-mă, Doamne, să iubesc Biserica,

Să stărui în rugăciune și să am râvnă pentru împlinirea poruncilor Tale.

Să mă spovedesc ori de câte ori umbra păcatului va tulbura mintea mea,

Mai înainte ca gândul murdar să devină faptă.

Dăruiește-mi ca primind dezlegare de păcate,

Să-mi îndrept viața după cum Îți este bineplăcut Ție.

Fă să-mi fie mie familia cale de mântuire, cale de bucurie.

Să nu caut împlinirea cea înșelătoare cu care mă ademenește această lume,

Ci să caut dragostea pe care ai binecuvântat-o la nunta din Cana Galileii.

Să îmi fie familia prilej pentru a-Ți mulțumi în fiecare zi.

Și la vreme potrivită,

Dăruiește-mi, Doamne, copii credincioși și sănătoși,

Care să ducă o viață curată și sfântă.

Rugători aduc pentru mine pe toți sfinții,

Pe mai marii cetelor îngerești, pe Înaintemergătorul Tău,

Pe înțeleptii Apostoli, și împreună cu aceștia pe Preacinstita și Preacurata Maica Ta,

Ale căror rugăciuni primește-le, Milostive Hristoase al meu,

Pentru folosul meu și pentru mântuirea mea.

Că Tu Însuți ești, Bunule,

Sfințirea și luminarea sufletelor noastre

Și Ție după cuviință, ca unui Dumnezeu și Stăpân,

Toți slavă Îți înălțăm, în toate zilele.

Amin!