La Complexul Astoria din Snagov se lucrează în echipă, astfel că mâncarea preparată aici este de excepție. Aveți musafiri și nu știți cu ce rețetă să-i năuciți? Bucăta-rul șef are pentru dvs. o rețetă specială. Notați și… aplicați:
Ingrediente pentru 10 porții:
file de porc – 1,400 kg, șuncă – 0,250 gr, ulei – 0,100 gr, unt – 0.50 gr, ciuperci conservate – 0,375 gr, făină – 0,100 gr, vin roșu – 0,050 ml, sos brun – 0,500 gr, piper și sare după gust, o legătură de pătrunjel
Mod de preparare:
Se tranșează mușchiul file, se tapetează cu făină și se pune la prăjit în tigaie. Când feliile de carne sunt prăjite, se adaugă în tigaie sosul brun, șunca presată, tăiată julienne, ciupercile tăiate rotund, vinul roșu, sarea, piperul și verdeața, după gust. Se servește cald, cu garnitură de cartofi natur sau cu pilaf sârbesc, decorat cu salată verde creață.
Ingrediente pentru sos brun:
1/2 kg roșii, 2 linguri de bulion, 1 țelină mică, 2 cepe mari, piper după gust, 1/2 pahar cu apă.
Mod de preparare:
Separat, se fierb toate legumele la foc redus până se îngroașă sosul, se pasează și se toarnă în tigaie, alături de celelalte ingrediente.
Costică Curmei, bucătar șef, Complex Astoria
Vă dorim poftă bună și vă invităm la concurs. Gospodinele care cunosc rețete deosebite și se încumetă să le divulge, ni le pot trimite pe adresa redacției, iar cea mai bună dintre ele, aleasă de bucătarul șef, va fi publicată în următorul număr al săptămânalului. Scrieți-ne pe adresa redacției: str. Drumul Bacriului nr. 44 B, apart. 3, comuna Chiajna, sat Roșu, jud. Ilfov. Pentru informații suplimentare, vă așteptăm cu întrebări la tel. 0763.760.674. Succes!!!