În perioada 13-15 iulie, s-a desfășurat la complexul Two Lakes Two Brothers a cincea ediție a concursului de pescuit cu scop caritabil Help for Children. Inițiativa desfășurării acestei competiții aparține celor doi deținători ai complexului amintit, frații Vlad și Ovidiu Parfene. Din anul 2011 cei doi au avut ideea de a contribui la întra-jutorarea copiilor cu probleme medicale din județul Ilfov. Prin urmare, toate taxele, dar și donațiile strânse în timpul desfășurării acestui concurs, ajuns, iată, la ediția a cincea au fost înmânate copiilor năpăstuiți de soartă.
Ediția desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute a avut drept scop ajutorarea a patru copii cu probleme medicale, doi din Periș, unul din București și unul din Câm-pulung. Daniela Florea, din Periș, 16 ani, diagnosticată cu tetrapareză spastică și retard mental gr.1 și Cătălin Alexandru, 15 ani din aceeași comună, care suferă de parapareză spastică, au primit fiecare 4600 de lei din banii strânși de la concurenți.
Delia Macovei, din Câmpulung, 2 ani și 7 luni a primit aceeași sumă de bani pentru a se trata de astrocitom difuz, o tumoare cerebrală malignă. În fine, un alt caz impresionant este cel al micuței Daria Maria Corneanu, de doi ani, una din victimele incendiului de la Maternitatea Giulești. Fetița suferă în continuare de pe urma arsu-rilor și are nevoie de transplanturi repetate de piele. Și părinții Dariei au primit 4600 de lei. Toate aceste sume de bani vor fi completate cu alte donații pe care concurenții le vor face ulterior, ne-a spus dl. Vlad Parfene.
Cât despre concursul propriu-zis, suntem în măsură să va spunem că a beneficiat de participarea a 32 de echipe din țară, dar și din străinătate, din țări cum ar fi Iordania, Sudan, Italia sau Turcia. Competiția a fost plină de peripeții, iar capturile au fost pe măsura faimei complexului de la Tâncăbești, înregistrându-se exemplare prinse de peste 18 kg. Pe primul loc s-a clasat echipa formată din Hamude și Omar Enizen (Iordania) și Cristian Stănică (România). Cea mai mare captură a reușit-o Don Pepe, care a prins un crap de 18,47 kg.
În perioada 23-29 iulie, va avea loc la complexul de la Tâncăbești concursul Senior Trophy, considerat ca fiind cel de al doilea ca importanță pe plan european. Va fi un adevărat maraton de pescuit, desfășurat pe parcursul a 6 nopți și 7 zile, perioada de pescuit situându-se la 20 de ore pe zi. Sunt așteptați împătimiți ai pescuitu-lui sportiv din toată lumea. Fir întins!
Complexul de la Tâncăbești, mai cunoscut în lume, decât în țară
Prestigioasa revistă italiană timestrială Mondo Carpa, specializată în itinerare destinate pescarilor sportivi, dedică, în numărul său din iunie-august, complexului Two Lakes Two Brothers de la Tâncăbești un amplu reportaj, denumind locul – “perla romena”. Revista descrie complexul, administrat de frații Vlad și Ovidiu Parfene, ca fiind o adevărată bijuterie pentru împătimiții de pescuit, cu pește din abundență, exemplare enorme și o ambianță splendidă. Frații Parfene au reușit, printr-o muncă titanică și în ciuda nenumăratelor bețe în roate puse de răuvoitori, să transforme balta de la Tâncăbești într-un loc de notorietate mondială, complexul fiind clasificat printre pri-mele 10 din lume. Este lesne de înțeles, așadar, de ce numeroasele concursuri organizate de cei doi frați se bucură întotdeauna de o participare prestigioasă, aici venind cei mai buni pescari sportivi de pe mapamond. Prin urmare, revista amintită le recomandă cu căldură tuturor celor care vor să petreacă clipe de neuitat să viziteze ne-apărat complexul, unde vor fi încântați de ospitalitatea fraților Parfene.