Singura instituţie care are evidenţa populaţiei majore din România, la zi, este Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru că acolo se operează decesele, naşterile, împlinirea vârstei de 18 ani, a susţinut preşedintele suspendat Traian Băsescu, într-o declaraţie făcută la sediul său de campanie.
El a afirmat că Institutul Naţional de Statistică “stabileşte numărul populaţiei stabile a României, pe teritoriu, nu numără şi ce e în străinătate”.
“INS-ul are o poză pentru momentul 2 februarie. Singura instituţie – şi asta nu v-o spun acum, că îmi convine mie – dar singura instituţie care are evidenţa populaţiei majore din România, la zi, este Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru că acolo se operează decesele, acolo se operează naşterile, acolo se operează împlinirea vârstei de 18 ani. Luaţi şi voi, spre exemplu, cifra dată pentru alegerile prezidenţiale din 2009, pentru alegerile locale din 2012, pentru acest referendum. Tot timpul veţi vedea că există variaţii de câteva mii sau câteva zeci de mii, în funcţie de decese şi de tineri care împlinesc vârsta de 18 ani.
Deci nu există altă instituţie care să dea României cifra exactă a populaţiei care a împlinit 18 ani decât Ministerul Administraţiei şi Internelor”, a afirmat Băsescu. Preşedintele suspendat a susţinut că nu va mai merge la Curtea Constituţională a României în ziua în care aceasta va judeca validarea sau invalidarea referendumului de duminică, 29 iulie.