Ambulanța din România a împlinit săptămâna trecută 106 ani. În ciuda vârstei înaintate a bătrânei Salvări, de-a lungul anilor, milioane de oameni din întreaga țară au fost scoși, pe ultima sută de metri, din ghearele morții de echipajele specializate în asistența de urgență ce activează în cadrul micuțelor spitale pe roți. Cu acest pri-lej, instituția care deservește locuitorii din București și Ilfov și-a deschis larg porțile vizitatorilor, pentru câteva zile.
Locuitorii Capitalei și ai județului Ilfov au asistat săptămâna trecută la un eveniment deosebit, Zilele Porților Deschise ale Serviciului de Ambulanță București/Ilfov (SABIF) și ale Societății de Salvare București. Timp de șapte zile, mai exact în perioada 21 – 27 iulie, sute de bucureșteni și ilfoveni, curioși și dornici să afle povestea bătrânei Ambulanțe, au venit cu mic cu mare la sediul instituției și au cerut informații și sfaturi prețioase de la specialiști. Cei mai mulți vizitatori au fost de-a dreptul fascinați de ’’drumul’’ lung, mai mult sau mai puțin anevoios pe care l-a parcurs Salvarea în toți acești ani. Nu mică le-a fost mirarea când au aflat că primul spital ambu-lant nu avea dotările moderne din zilele noastre, nu beneficia de serviciile unui personal de top și a numeroșilor voluntari și mai ales, nu transporta bolnavii la spital pe cele patru roți solide de astăzi. Și, totuși, ajungea la pacienți la circa o jumătate de oră, făcând posibilă salvarea multor vieți omenești. ’’Prima “Salvare” din București a apărut în iulie 1906, din inițiativa privată a profesorului Nicolae Minovici sub deviza “totdeauna și tuturor, gata pentru ajutor”. Echipajul era format din vizitiu și sergenți de oraș, instruiți de dr. Minovici. În 1907, dr. Nicolae Minovici a solicitat și pus în aplicare pregătirea practică în salvare a studenților din anii mari ai Facultății de Medici-nă, iar Salvarea a început să funcționeze regulat de la 1 august 1907. În acest mod, România a devenit al treilea stat din Europa cu serviciu de ambulanță, după Olanda și Austria’’, ne-a spus dr. Cristian Grasu, coordonatorul Serviciului de Ambulanță București/Ilfov, cu prilejul aniversării celor 106 ani de activitate a instituției.
Voluntari pentru o zi
Cei mai iscusiți vizitatori, dornici să dea o mână de ajutor semenilor a căror viață e în primejdie, s-au înrolat în echipa Serviciului de Ambulanță și au trecut la treabă. Prin intermediul programului ’’Fii voluntar pentru o zi!’’, sub stricta supraveghere și coordonare a personalului calificat al instituției, toți cei interesați au învățat cum să acorde ei înșiși asistența de urgență, la nevoie. Sâmbătă, 28 iulie, ei au asistat la simularea unor intervenții de acordare a primului ajutor în cazul unei persoane aflate în stop cardio-respirator și a altei persoane căzute de la etaj în timp ce spăla geamurile. „Nu am vrut să demonstrăm că angajaţii îşi cunosc foarte bine meseria, pentru că în cele două simulări au intervenit voluntarii noştri. Avem 500 de voluntari care au intervenit arătând că sunt foarte bine pregătiţi. O primă demostraţie a fost făcută pe un manechin. Era vorba despre o persoană în stop cardio-respirator pe motiv de fibrilaţie ventriculară, pe care au rezolvat-o în 18 minute. Pentru că au executat mane-vrele corect, manechiul, unul special, a deschis ochii. A doua simulare a fost realizată pe un voluntar. El a simulat că ar fi căzut de la înălţime în timp ce spăla geamurile. Cazul a fost rezolvat în zece minute”, ne-a mai explicat dr. Grasu. Și dacă vizitatorii și-au trăit în aceste zile ’’viața în linia întâi’’ alături de personalul de top al Ambulanței, foștii angajați ai instituției, care s-au pensionat în ultimul an, au fost premiați pentru întreaga activitate în cadrul SABIF. Lor li s-au înmânat plachete aniver-sare.
Piedicile spitalelor pe roți după 106 ani
Chiar dacă Salvările vremurilor noastre sunt dotate cu echipamente la cele mai înalte standarde, mai sunt și situații în care bolnavii ce strigă după ajutor aşteaptă zeci de minute personalul calificat ca să-i salveze din ghearele morții. Și nu pentru că strigătele lor nu ar fi auzite. Ci pentru că SABIF înregistrează, zilnic, peste o mie de solicitări, iar cele mai multe dintre ele nu sunt cazuri extrem de grave. Doar 45% dintre solicitări sunt venite din partea unor persoane cu probleme amenințătoare de viață, ce reprezintă urgențe de gradele unu şi zero. Iar în situațiile cele mai severe, când viața bolnavului depinde de numai câteva secunde, mașinile ajung cam în 11 – 25 de minute. Lipsa acută de personal este problema numărul unu cu care se confruntă Ambulanța după mai bine de 100 de ani de la înființare. „Cele mai grele proble-me la cei 106 ani vizează lipsa de personal. În ultimii patru ani, situația în care nu am putut angaja decât o persoană la şapte plecate şi-a spus cuvântul, deficitul depă-şeşte 50 la sută, mai ales la ambulanţieri. De aceea, cei rămaşi muncesc mai mult. Avem 100.000 de ore suplimentare pe care nu le putem plăti, deşi avem bani. Mun-cind în aceste condiţii, oamenii se uzează fizic şi psihic, se îmbolnăvesc şi intră în concediu medical. Este o situaţie foarte gravă’’, atenționează dr. Cristian Grasu, șeful SABIF.
