Grupul Renault România dezminte existenţa unui parteneriat cu societatea Carpatica Asigurări, în timp ce asigurătorul se apără pretinzând că a înţeles greşit, dar continuă să afirme că există un parteneriat, dar că se numeşte altfel. Se află România, a cărei economie este precară, cu o piaţă auto aproape de colaps, în pragul intră-rii în lumea marketingului de tip junglă?
Pentru Carpatica, asocierea de imagine îi aduce un capital imens, deoarece două dintre cele trei mărci comercializate de Renault România sunt în topul preferinţelor clientelei autohtone.
Dar şi concurenţa de pe piaţa asigurărilor este acerbă, iar competitorii Societăţii Carpatica nu stau cu mâna în sân. Allianz-Ţiriac, Groupama şi Omniasig deţin îm-preună o cotă de 45% din totalul pieţei de asigurări, iar un client important ca Grupul Renault nu poate să le scape din mână, mai ales că, pare-se, cele trei companii de asigurări merg oarecum mână în mână, fiind prezente mai peste tot împreună. Dar un al treilea asigurător nu mai este bine venit la masa bogaţilor, iar ceea ce vedem acum este doar un prim episod din războiul de marketing, care înseamnă o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru fiecare client. Aceasta survine în pofida poziţiei de până acum a multor jucători de pe piaţa auto şi implict a asigurătorilor auto, care s-au obişnuit să trateze clientul ca pe o marfă, ca pe o pierdere calculată şi insignifiantă. Criza economică i-a învăţat pe cei mari să acorde respectul cuvenit celor mici, dar asta nu înseamnă că între ei, competitorii se vor ierta.
Grupul Renault România îşi informează aşadar toţi clienţii mărcilor Dacia şi Renault că nu are în derulare un parteneriat la nivel naţional cu societatea Carpatica Asi-gurări pentru asigurările de răspundere civilă auto obligatorii (RCA) şi asigurările facultative de tip CASCO. Un astfel de parteneriat nu este valabil nici în ceea ce priveş-te reţeaua reparatorilor autorizaţi Nissan, marcă auto comercializată prin intermediul diviziei comerciale Renault Commercial Roumanie a Grupului.
În prezent, Grupul Renault România are încheiate parteneriate la nivel naţional cu cei mai importanţi asigurători din piaţa asigurărilor facultative de tip CASCO: Allianz-Ţiriac, Groupama Asigurări şi Omniasig VIG. Scopul acestor parteneriate este facilitarea celor mai bune servicii în reţeaua sa de reparatori autorizaţi: decontarea directă a plăţilor, puncte de constatare a daunelor în reţeaua sa, termene de plată mai reduse şi poliţe CASCO COBRAND şi RCA pentru clienţii săi.
Totodată, Grupul Renault România nu exclude încheierea de noi parteneriate şi cu alte societăţi care se ghidează după acelaşi set de valori
Carpatica Asig anuntase în cursul acestei luni că a încheiat un parteneriat strategic cu reţeaua de service-uri auto Dacia-Renault-Nissan, care a intrat în vigoare la sfârșitul lunii august, valabil atât pentru asigurările de răspundere civilă auto obligatorii, cât şi pentru asigurările facultative pentru avarii de tip Casco.
În urma dezminţirii făcute de Grupul Renault România, societatea Carpatica Asig a făcut următoarele precizări:
“Referitor la comunicatul de presă transmis de Carpatica Asig și la reacţia oficială a Grupului Renault România, precizăm următoarele: Carpatica Asigurări și Asocia-ţia Concesionarilor Dacia și Renault (ACODAREN) au stabilit de comun acord semnarea unor convenţii pentru facilitarea accesului clienţilor Carpatica Asig, posesori ai unor autoturisme marca Dacia, Renault sau Nissan, la cele mai bune servicii auto oferite în unităţile service agreate de grupul Dacia-Renault-Nissan, colaborare pe care noi am înţeles-o ca fiind un parteneriat.
Menţionăm că avem deja contracte semnate, procesul fiind unul în derulare, în intenţia de a include întreaga reţea de unităţi service Dacia-Renault-Nissan în rândul service-urilor auto cu care Carpatica Asigurări are convenţii de colaborare”, se arată în comunicatul societăţii Carpatica Asigurări.