Acum 33 de ani, mai precis, pe 19 noiembrie 1979 era pus în funcțiune primul tronson de metrou din Capitală, pe traseul Semănătoarea (actualmente Petrache Poenaru) – Timpuri Noi. De atunci, rețeaua de metrou s-a dezvoltat considerabil, anul acesta fiind demarate și lucrările la magistrala 5 – Drumul Taberei – Universitate – Pantelimon.
București a fost printre primele 60 de orașe din lume în care s-a introdus transportul subteran. În ziua de azi, rețeaua de metrou din Capitală măsoară 70 de kilo-metri și este structurată în patru magistrale cu 51 de stații și 3 depouri. Această structură reprezintă doar 3,7% din totalul rețelei de transport public, dar ea preia 20-25% din volumul de călători care folosesc mijloace de transport în comun. De-a lungul existenței sale, metroul a transportat mai bine de 4,4 miliarde de călători. Istoria metroului începe, așadar, când, în urmă cu 33 de ani, prima garnitură de metrou părăsea depoul Ciurel pentru a parcurge primul tronson al primei magistrale, care se termina la stația Timpuri Noi. Rând pe rând, au fost date în folosință și celelalte tronsoane, Timpuri Noi – Republica, Eroilor – Preciziei (fostă Industriilor), Petrache Poenaru (fostă Semănătoarea) – Crângaşi, Piaţa Unirii 2 – Berceni (fostă Depoul I.M.G.B.), Piaţa Unirii 2 – Pipera, Crângaşi – Gara de Nord 1, Gara de Nord 1 – Dristor 2, Republica – Pantelimon, Gara de Nord 2 – 1 Mai, Nicolae Grigorescu 2 – Anghel Saligny (fostă Linia de Centură) şi recent 1 Mai – Parc Bazilescu. În prezent metroul transportă, zilnic, peste 600 de mii de călători. Într-un viitor apropiat, magistrala 4 va fi extinsă cu încă 2 stații, Laminorului și Lac Străulești. Urmează construirea a încă 3 magistrale, dintre care, linia 5, Drumul Taberei – Universitate – Pantelimon este deja în curs de execuție. Magistrala 6 va asigura legătura Capitalei cu Aeroportul Internațional Henri Coandă de la Otopeni, pe traseul Gara de Nord – 1 Mai – Henri Coandă, iar Magistrala 7 va uni orașul Bragadiru, via Rahova – Piața Unirii – Moșilor – Obor – Colentina, cu orașul Voluntari. Metrorex estimează că lungimea totală a reţelei de metrou va ajunge la circa 160 km cale dublă, iar procentul de călători ce vor utiliza metroul va reprezenta peste 50% din numărul total al călătorilor ce folosesc mijloacele de transport în comun din Municipiul Bucureşti.