@ O experiență culturală și educațională primită cu brațele deschise de școli partenere aflate de-o parte și de alta a Prutului

Proiectul de înfrățire a localităților Dobroești (județul Ilfov, România) și Horești (raionul Ialoveni, Republica Moldova) continuă și, după un an școlar încheiat cu multe reușite, 44 de elevi din școlile din Horești, însoțiți de profesorii lor, au participat zilele trecute, la tabăra de vară din România, din localitatea Dobroești.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 710, ediția print

Pe 1 iulie, elevii și profesorii din Horești s-au aflat într-o vizită, și în același timp un schimb de experiență culturală și educațională, la Școala Gimnazială Nr. 2 Fundeni – Dobroești. În campusul școlar, oaspeții s-au bucurat de un program artistic susținut de elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 Fundeni – Dobroești, au vizitat instituția, și au beneficiat de o serie de activități extracurriculare, coordonate de cadrele didactice cu experiență din școala gazdă. Toate acestea în cadrul parteneriatului încheiat în luna mai între Școala Gimnazială Nr. 2 Fundeni – Dobroești și unitățile de învățământ din satul Horești, proiectul intitulat
”Împreună pentru succes!”.

Parteneriatul promovează respectul – în general – și față de valorile interculturale, aspecte primordiale pentru dezvoltarea armonioasă a personalității copiilor, schimbul de experiență în plan educațional și construirea unor relații de prietenie și colaborare între elevi și profesori, oferindu-le participanților șansa de a dobândi cunoștințe și de a se dezvolta. Elevii pot învăța despre cultura colegilor din țara parteneră prin diverse activități care le stimulează creativitatea și dorința de cunoaștere.

Un parteneriat de succes între școlile surori

La Școala din Fundeni – Dobroești, oaspeții au primit câte un semn de carte cu imaginea simbolică a parteneriatului dintre școli. Apoi, au participat la o prezentare a istoriei școlii, susținută de profesorul de istorie Dobrițoiu Ion. Au urmat filmulețe despre școala de ieri și cea de astăzi, iar elevii din Horești au făcut cunoștință cu viața școlii surori și cu cele mai interesante proiecte ale unității de învățământ din Dobroești. După care, a urmat programul artistic despre care am precizat anterior, cu interpretarea Corului Cantanti, coordonat de prof. Preda Nicușor și alte momente deosebite, pregătite de profesorii Voicu Gina, Ioan Liliana, Constantin Luminița. Invitați speciali au fost trupele de dans Mondo Dance și Mini BOOM-BOOM. La finalul spectacolului, toată lumea s-a prins într-o horă a prieteniei.

Schimb de bune practici

În continuare, oaspeții au vizitat școala și grădinița, însoțiți de colegii din România. Profesorii din școlile partenere s-au întâlnit în cadru oficial și au făcut schimb de informații și de bune practici educaționale ale celor două sisteme de învățământ. De asemenea, s-au analizat activitățile viitoare din graficul proiectului și s-au făcut propuneri pentru optimizarea activităților. Au participat directorul Școlii Gimnaziale Nr. 2 Fundeni – Dobroești, Stupineanu Claudia, coordonator al proiectului-parteneriat, dir. adj. Pîclișan Teodora și Flonta Mirela, profesor psiholog și reprezentant al Primăriei Dobroești.

”Stimați profesori, sunteți adevărații arhitecți ai viitorului. Prin dedicarea și efortul vostru, modelați generațiile tinere și le ghidați spre succes. Sperăm ca această vizită să vă ofere oportunitatea de a împărtăși bune practici și idei inovatoare, care să îmbogățească și să inspire activitatea didactică din ambele țări. Dragi elevi, voi sunteți viitorul nostru. Aveți șansa să învățați, să explorați și să descoperiți lucruri noi. În cadrul acestei vizite, sperăm să legați prietenii și să învățați unii de la alții. Schimburile culturale și educaționale sunt momente prețioase care vă vor ajuta să înțelegeți mai bine lumea și să deveniți cetățeni globali responsabili și informați. Întâlnirile de acest fel sunt esențiale pentru dezvoltarea unui parteneriat puternic și pentru întărirea legăturilor culturale și educaționale dintre țările noastre. Într-o lume din ce în ce mai globalizată, colaborarea și învățarea unii de la alții sunt esențiale pentru succesul și progresul noilor generații”, a precizat prof. Stupineanu Claudia.