@ Un alt vis transformat în realitate, pe teritoriul județului Ilfov
Cele din urmă detalii au fost puse la punct. Casa a fost măturată, păturile au fost scuturate, lemnele tăiate s-au pregătit pentru foc, iar gazdele își așteaptă oaspeții! Strămutarea ”Casei Ilie Micu” din Remuș, jud. Giurgiu, în Aluniș, Măgurele, jud. Ilfov, refacerea ei cu multă migală și, practic, salvarea unei comori arhitecturale din fața demolării, un proiect al Asociației ”Monumente Renăscute”, care a beneficiat de sprijinul Consiliului Județean Ilfov – prin Centrul pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale și de cel al Primăriei orașului Măgurele, a ajuns la final.
Sâmbătă, 14 decembrie, ”Casa Ilie Micu” și-a deschis ușa și ne-a arătat tuturor celor prezenți la inaugurare un simbol al patrimoniului nostru tradițional.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 733, ediția print
Salvarea unui nou fragment de patrimoniu vernacular construit în zona Codrilor Vlăsiei – ”Casa Ilie Micu” – reprezintă un al doilea astfel de demers al Asociației ”Monumente Renăscute”, după ce anul trecut, tot în luna decembrie, era inaugurată ”Casa Frusina”, strămutată din satul Tamași și reconstruită în Parcul Central al comunei Corbeanca.
La evenimentul de la Măgurele au fost prezenți localnici, care au fost și voluntari pe parcursul lucrărilor de refacere a ”Casei Ilie Micu”, consilieri locali și județeni, reprezentați ai Primăriei Măgurele, ai Centrului Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Ilfov, ai Asociației ”Monumente Renăscute”, elevi ai Liceului ”Horia Hulubei” din Măgurele, iubitori de datini și tradiții românești, care au încântat audiența cu colinde. ”Doar împreună îi vom da un sens, așa cum a fost ridicată, cu fiecare mânuță de pământ, cu fiecare pai și toată energia minunată. Cei ce au participat înțeleg ce spun, dar ușa e
deschisă pentru fiecare om din comunitate! Vrem să aducem bunicile să ne facă gogoși, și să descoperim noi meșteșuguri …
Să simțim inima satului românesc!”, au precizat gazdele, care i-au invitat pe oaspeți la un vin fiert de către gospodarii orașului Măgurele, servit alături de covrigi calzi, nuci, portocale sau gutui. ”Casa Ilie Micu” a fost ridicată în 1932, în Remuș, jud. Giurgiu, tradițional, la clacă, cu toate rudele și tot satul. Un pictor local s-a ocupat de frescele de sub streașină. Ilie Micu a fost unul dintre primii telefoniști ai României, în perioada interbelică, iar nepoții acestuia își amintesc și de livada cu nuci, vișine, pruni, pere, caise, gutui și piersici – de care îngrijeau Ana și Ilie Micu. De altfel, fructele și vinul care se producea din belșug sunt ilustrate minuțios pe frescele despre care aminteam mai sus. Copiii și nepoții familiei Micu au trăit în această casă și după ce Ilie a murit în 1989, iar Ana, în 1997. Casa a fost construită cu tindă pe mijloc și două camere stânga-dreapta, plus o polată (magazie) în lateral, pe o structură de paiantă din lemn de salcâm cu îngrădeală de alun. Tâmplăria ușii principale se remarcă prin dispunerea și forma cercevelelor și dă prestanță întregii case.
Prispa deține un portic cu colonadă și arcade ce accentuează stilul neo-românesc și dorința de diferențiere și particularizare a proprietarilor. Imobilul a fost remarcat în anul 2022 de Asociația ”Monumente Renăscute”, în urma unei postări pe un grup de Facebook – ”Case vechi” – a doamnei Nuți Rădoi (n.n. – prezentă sâmbătă la inaugurare) și au urmat repetate discuții cu proprietarul de la acel moment, care urma să o demoleze. S-au propus mai multe variante de refuncționalizare și conversie a casei originale, însă nu s-au acceptat, dorindu-se valoficarea terenului.
O filă de istorie salvată și adusă la Măgurele
”Renașterea ei a survenit în mod miraculos, de la solicitarea Consiliului Județean Ilfov, prin Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale și Primăriei Măgurele de a salva o casă tradițională locală prin strămutare în amplasamentul Centrului cultural ”Theodor Stănescu” din oraș. Însă, cum nicio casă tradițională nelocuită și abandonată din localitate nu avea, în primăvara lui 2024, o situație juridică clară, pentru a putea fi salvată, a apărut ca prioritate ”Casa Ilie Micu”, restaurată ulterior datorită stilului vernacular caracteristic Sudului Munteniei, care merită o mai bună conservare și cunoaștere de către generațiile viitoare. Dintre toate elementele originale ale casei, s-a reușit
preluarea tâmplăriei exterioare, pălimarului (gărdulețul prispei), a patru console de streașină și 6 picturi dintre console.
Peste 100 de voluntari din Măgurele, București sau alte localități din Ilfov, Giurgiu, Prahova și Teleorman au lucrat la clăcile organizate pentru zidirea cu pământ și paie a pereților casei, curățarea tâmplăriei. Restauratorul Rodica Mihaela Tănase, din Măgurele, s-a ocupat de pictură, iar structura întregii case a fost realizată de meșterul popular Gheorghe
Turbea. Lucrările de reconstrucție au fost finanțate de CJ Ilfov, instituție căreia i s-au alăturat diferiți sponsori privați. Și, mai remarc implicarea logistică pe tot parcursul proiectului, a Primăriei Măgurele, edilul Narcis Constantin primind astăzi, la inaugurare, și cheia originală a casei”, a precizat Florin Radu Ștefănescu, asociația ”Monumente Renăscute”.
Iar Narcis Constantin a reiterat intenția de a realiza un proiect cultural ambițios, pe terenul din spatele Centrului cultural, acolo unde se află amplasată acum „Casa Ilie Micu” a unui minimuzeu al satului românesc din aria Codrilor Vlăsiei, care să cuprindă câteva case restaurate. ”Ca să ajungi să ai în comunitatea ta o astfel de bijuterie, trebuie în primul rând să ai echipa care participă la realizarea proiectului. Este important ca oamenii care se implică să înțeleagă importanța unui astfel de proiect. Până acum, când ne gândeam la tradiții, poate că ne gândeam la un costum popular, dar să ajungi să iei arhitectura tipic ilfoveană și să o pui în valoare după 100 de ani este într-adevăr ceva extraordinar. Să
găsești oameni dedicați precum Radu Ștefănescu sau dna. Niță – atașați unor astfel de valori, este excepțional. Noi, cei din Măgurele, avem așadar șansa să avem aici o adevărată valoare tradițională. Mulțumesc comunității că a înțeles că proiectul meu de suflet este cultura, educația și tot ceea ce înseamnă tradiții și valori importante ale poporului român.
Mulțumesc, de asemenea, președintelui CJ Ilfov, Thuma Hubert, care finanțează astfel de proiecte. Suntem cu adevărat parteneri în acest gen de inițiative. Mulțumesc voluntarilor, celor care au donat lucrurile din interiorul casei, liceenilor de la ”Horia Hulubei” care au adus astăzi, aici, colindele românești și au împodobit atât de frumos Centrul Cultural ”Theodor Stănescu”, reușind să-l facă un obiectiv cultural important de vizitat”, a spus primarul Narcis Constantin.
”Dorim în continuare ca, prin toate acțiunile noastre, să sprijinim salvarea patrimoniului vernacular – acest tip de case tradiționale. Am început în comuna Corbeanca și am continuat aici. Avem în Măgurele, acum, o casă cu adevărat valoroasă prin aspectul ei, prin arhitectură și istorie. Interiorul a fost decorat cu obiecte autentice, de asemenea de mare
valoare. Felicit pe toți cei implicați și dedicați realizării acestui proiect”, a precizat și Alexandrina Niță, directorul Centrului Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Ilfov.
Pâine, sare, tricolor și cheia casei care va găzdui evenimente deosebite
În continuare, în prezența multor copii, panglica tricoloră a fost tăiată, cheia originală a casei a fost înmânată edilului, iar oaspeții au fost primiți în interior cu pâine și sare.
Sobele au fost încinse bine și într-o atmosferă extraordinară, musafirii au admirat lavițele, lada de zestre, preșurile de pe podea, macatele de pe pat și de pe pereți, icoanele lângă care s-a așezat busuioc, ștergarele, strachinele și tacâmurile din lemn, cuierul de lemn și cojocelul, perdele, mileurile frumos lucrate. În tot acest timp, în curte, copiii au îmbodobit bradul.