Ministerul Educaţiei Naţionale şi postul Tv Minimax, au lansat recent, o campanie ce se adresează în exclusivitate copiilor din grădiniţe şi din clasele primare. Programul care a început pe 23 martie, se va desfăşura până la data de 5 mai, şi vizează educarea prichindeilor din toate colţurile ţării cu privire la reciclarea resturilor de materiale. 

În toată această perioadă, micuţii vor participa la concursuri în care vor fi puşi să reconstruiască din materiale reciclabile, personajele din desenele animate pe care le îndrăgesc cel mai mult. Mini, Max, Cuţulache şi Pisicuţa le-ar putea aduce prichindeilor premii consistente. Odată confecţionate, materialele vor fi expuse pe pagina de Facebook a postului de televiziune implicat în proiect şi cine va strange cele mai multe like-uri va primi recompensă. Cele mai complexe şi mai creative lucrări vor fi premiate. 50 de biciclete, 80 de enciclopedii şi 75 de softuri educaţionale îşi aşteaptă câştigătorii. Cea mai bună lucrare va primi premiul special. Câştigătorul va fi vizitat la şcoală sau la grădiniţă, după caz, de toate cele patru personaje de desene animate. Scopul campaniei “Minimax învaţă copiii să recicleze” este conştientizarea şi responsabilizarea socială privind reciclarea deşeurilor şi protecţia mediului.