Conform noului Contract-cadru care intră în vigoare de luni, 1 aprilie 2013, medicii de familie cu peste 2.200 de pacienţi înscrişi pe liste vor beneficia de o suplimentare a veniturilor cu până la 30%. Cei care au şi câte un medic angajat vor primi 50% în plus la salariu. Noile reglementări în domeniu, stabilesc că în acest an, medicii prescriptori vor folosi reţetele electronice. Doar în cazuri excepţionale vor mai completa şi elibera pacienţilor reţetele pe hârtie.