2013 este un an concentrat pe dragoste şi viaţa de cuplu. Declaraţiile şi cererile în căsătorie vor curge. Iubirea va fi celebrată! Influenţa Şarpelui va aduce fertilitate şi relaţii sexuale fructuoase. Chinezii consideră Şarpele simbolul înţelepciunii, frumuseţii şi dezvoltării. Anul Şarpelui este prolific pentru afaceri, deoarece se pot gestiona rapid situaţiile complicate. Dacă în 2012 nu ţi-au fost luate în seamă opiniile, acum e momentul tău. Ambiţia te va ajuta să dovedeşti de ce eşti în stare şi să îţi atingi obiectivele.
Berbecul alias Dragonul
Ești obligat să faci mărturisiri și să iei decizii. În lunile ce urmează, unii nativi vor recunoaște public faptul că sunt fericiţi și împliniţi. Altii, care au acceptat o relaţie defectuoasă, vor găsi puterea necesară să pună punct. La serviciu e bine să te implici 100%, pentru că rezultatele vor fi vizibile.
Taurul alias Șarpele
Dacă ești singur, anul acesta ai șansa să îţi găsești un partener cu potenţial. Totuși, fii precaut! Abia pe la finele anului îţi vei da seama dacă e bine sau nu să te bazezi pe această relaţie. În ceea ce privește slujba, străduiește-te să-ţi faci treaba cât mai bine și nu mai lăsa grijile să te doboare.
Gemenii alias Calul
Te concentrezi pe viaţa de cuplu. Relaţia se încheagă, e posibil să ajungi la altar! Fii deschis și ascultă ce au de spus și colaboratorii. Flexibilitatea te va ajuta să îţi rezolvi problemele la locul de muncă. Vara lui 2013 e perioada cea mai animată din punct de vedere financiar.
Racul alias Capra
Un magnet pentru sexul opus. Chiar dacă ești căsătorit atragi priviri și complimente. E nevoie de o schimbare! Mergi înainte și bucură-te de noile oportunităţi. Negocierea se va finaliza într-o notă pozitivă.
Leul alias Maimuţa
Emoţii puternice și trăiri romantice te așteaptă pe parcursul anului. Îţi găsești liniștea și echilibrul. Ţi se potrivește munca în echipă. Cu privire la bani, fii precaut. Ai multe plăţi curente de adus la zi.
Fecioara alias Cocoșul
În cazul în care ești singur vei avea parte de o surpriză de proporţii. Marea iubire bate la ușă. Evenimentele acestui an îţi vor aduce aminte că întotdeauna trebuie să lași loc de surprize și de noutăţi. Cariera urmează drumul succesului, numai că ești cheltuitor și o să te alegi cu multe datorii.
Balanţa alias Câinele
Te atrage viaţa în doi, căsătoria… Tratează totul cu răbdare și oferă mai mult timp pentru cunoaștere, întâlniri, discuţii. Graba strică treaba! În plan profesional, anul șarpelui pentru tine este un an al încercărilor, al testelor. Vestea bună e că vei avea parte de aprecieri și de o mărire de salariu semnificativă.
Scorpionul alias Mistreţul
Ai în faţă un an în care te vei putea lăuda cu ceva întâlniri, aventuri. Îţi dorești ceva serios și poţi trăi o poveste de iubire intensă, dar în final tu vei fi cel dezamăgit. Nu te lăsa păcălit! Dacă treci cu bine de crizele din primăvară, începând cu luna iulie lucrurile se vor așeza.
Săgetătorul alias Șobolanul
Ţi se aprind călcâiele, te cuprinde o pasiune nouă pe care o poţi investi într-o nouă relaţie. La serviciu, îţi vezi serios de lucru și începi să evoluezi.
Capricornul alias Bivolul
E posibil să te întorci la o fostă iubire la final de 2013. Ai o poftă nebună să îţi schimbi lucrurile vechi: haine, mobilă și nu numai. Totuși, gândește-te și la zile negre.
Vărsătorul alias Tigrul
Îţi pui sufletul pe tavă și vei fi dezamăgit! Iubești, dar nu e o dragoste adevărată. Ești generos și împrumuţi fără să mai ceri înapoi. Fii cu ochii-n patru! Unii nu merită gestul tău.
Peștii alias Iepurele
Un vechi partener îţi face din nou inima să bată cu putere. Ţi-ai propus să pui ceva bani la ciorap, dar nu ai să reușești. Mereu intervin cheltuieli neprevăzute și nici nu ești prea ambiţios.