Doisprezece membri ai Partidului Național Liberal, printre care și Vlad Moisescu, apropiați ai primarului sectorului 1, Andrei Chiliman, au fost excluși, miercurea trecută, din rândurile partidului.
Daniel Chițoiu, președintele interimar al organizației PNL sector 1, a declarat că cele douăsprezece persoane au fost excluse pentru faptul că au „aderat la alte partide politice sau doctrine politice”.
„Nici mie, şi nici celor 11 colegi, alături de care am construit cea mai puternică organizaţie PNL din România, nu ni s-a dat şansa de a ne apăra şi de a ne susţine punctul de vedere. Am fost excluşi tâlhăreşte, fără să fim anunţaţi. Această încălcare a celor mai elementare reguli ale democraţiei şi ale libertăţii este îngrijorătoare în virtutea unui singur fapt: a fost executată la ordinul unui om care conduce comisia de revizuire a Constituţiei democratice a României”, susţine Vlad Moisescu. El a mai apreciat că: „Pentru viitorul democratic al societăţii româneşti, Crin Antonescu trebuie să renunţe la calitatea de prim-revizuitor al Constituţiei şi să se rezume la joaca de-a micul tiran în PNL. Motivele excluderii sunt ridicole şi ţin de gândirea primitivă şi politicianistă a accidentului istoric din fruntea PNL. În ceea ce-i priveşte pe colegii mei, singura lor vină este că ţin la Partidul Naţional Liberal şi că au muncit, cu pasiune, în campaniile electorale”. El susţine că filiala Sectorului 1 a PNL a fost cea care a făcut posibilă intrarea în Parlament a unor oameni precum Radu Stroe sau Crin Antonescu însuşi, care astăzi îi răsplătesc pe colegi cu “execuţii de partid”.