Ziua Eroilor
Ziua de 13 iunie a fost împărţită în oraşul Buftea între sărbătoarea religioasă a Înălţării şi comemorarea Zilei Eroilor. După slujbele religioase oficiate în bisericile oraşului, buftenii s-au alăturat oficialităţilor la Crucea Eroilor ridicată din dorinţa Reginei Maria.
Gazdele, primarul Gheorghe Pistol şi viceprimarul Constantin Proţiuc şi invitaţii la festivitate – Preşedintele CJI, Marian Petrache, prefectul Speranţa Cliseru, senatorul Nicolae Nasta şi deputatul Thuma Hubert, colonelul Bogdan Enescu, comandantul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Ilfov, directorul Direcţiei pentru Cultură Ilfov, Alexandrina Niţă, directorul Spitalului Buftea, Florentina Rudeanu, directorul adjunct al Şcolii Gimnaziale nr. 1, Buftea au trăit momentul intonării Imnului Naţional care a deschis manifestarea de la Crucea Eroilor.
Apoi, soborul de preoţi, invitaţii şi locuitorii oraşului s-au apropiat în gânduri şi gesturi tradiţionale pentru veşnica pomenire a eroilor.
Momentul artistic ce a urmat a fost emoţionant datorită copiilor care au cântat cântece patriotice şi au recitat poezii. Micii dansatori de la grădiniţa „Căsuţa copilăriei” au încheiat mica serbare în ropote de aplauze şi multe zâmbete.
De acolo de unde sunt, veşnica pomenire pentru eroii bufteni din Primul Război Mondial, Petre Minea, Marin V. Mirică, Dinu Ispir, Andrei Băluţă şi celor din Al Doilea Război Mondial, Gheorghe Berechet, Manole Creţuleşteanu şi celorlalţi ale căror nume sunt înscrise pe Crucea Eroilor. Prezentul, prin toate şi toţi, nu v-a uitat!