În perioada 1-7 august, la nivel global, se sărbătorește Săptămâna Mondială a Alăptării. Cu acest prilej, Asociația ProMama, cea care a creat și primul Institut de Cercetare și Alăptare din România, lansează o campanie de conștientizare a mamelor asupra efectelor negative ale lipsei alăptării. Riscuri care se referă atât la mame, cât și la bebeluși. “Vom dedica întreaga săptămână comunicării și vom oferi gratuit consultanță pe subiecte de alăptare la centrul ProMama din Șos. Pipera sau la telefon: 0726.71.51.52”, susține Sorana Mureșan, Președintele Asociației ProMama. Cel mai recent studiu realizat de UNICEF, arată că doar una din zece mame alăptează până la vârsta de șase luni a copilului. Chiar dacă aproape toate mamele încep să alăpteze în maternitate, odată ajunse acasă multe dintre ele abandonează această practică din cauza problemelor pe care le întâmpină și a sfaturilor greșit primite, avertizează Asociația ProMama.