Ieftin şi eficient
Te-ai săturat de săpunurile din comerț care-ți exfoliază pielea? De acum poți să-ți faci săpunuri naturale, fără coloranți sintetici și substanțe dăunătoare, chiar la tine acasă. Jurnalul de Ilfov îți prezintă o rețetă care te ajută să-ți fabrici produsele de curățare/înfrumusețare, 100% naturale, cu bani puțini!
Săpunuri cu ulei de măsline, cocos și palmier
480 ml de apă
850 ml ulei de măsline
300 ml ulei de cocos
300 ml ulei de palmier
200 g sodă caustică
40 ml uleiuri esențiale sau mai mult, după preferințe
glicerină vegetală solidă
Mod de preparare:
Toarnă soda în apă puțin câte puțin, și amestecă bine. Ai grijă să nu inhalezi vapori toxici și nici să nu-ți sară în ochi. Protejează-te! Lasă compoziția la răcit, apoi adaugă glicerină vegetală solidă. Menține lichidul pe aragaz la foc potrivit până se topește glicerina. Peste compoziție toarnă câte puțin din uleiuri, soda caustică, apă, parfumuri și coloranți naturali, după preferințe. Amestecă în mod constant cu blenderul (ca la maioneză – oprește-l după cinci-șase secunde și ulterior, folosește-l pe post de lingură) până obții o compoziție cremoasă. Apoi adaugă celelalte uleiuri esențiale, coloranți, petale de flori etc. După ce omogenizezi bine și aromele se răspândesc uniform, pune săpunul în forme speciale și lasă-l la răcit până în ziua următoare. Când este suficient de tare, scoate-l din forme și taie-l. Dar, îl poți folosi abia după aproximativ o lună.