La nivel mondial, luna octombrie este luna dedicată luptei împotriva cancerului la sân. Din fericire, doamnele și domnișoarele din Ilfov și București vor avea posibilitatea să-și facă investigațiile necesare prevenției și depistării precoce a maladiei, cu bani puțini sau chiar, fără să plătească. Centrul Medical Hilmi din București oferă consultații gratuite pentru depistarea nodulilor și ecografii mamare și mamografii la jumătate de preț.
O femeie din 20 din lumea întreagă, se stinge ca urmare a complicațiilor cancerului la sân, arată cele mai recente statistici. În România, temuta maladie a fost depistată la aproximativ 6.000 de reprezentante ale sexului frumos, numai anul trecut. Conform datelor Institutului Național de Statistică, 90% dintre româncele diagnosticate cu acest tip de cancer, au aflat despre boală într-o formă avansată când șansele de supraviețuire erau diminuate mult. „Riscul de cancer mamar crește odată cu vârsta. Femeile trebuie să țină cont și de următoarele aspecte:
boala este rară la femeile mai tinere de 35 de ani;
toate femeile de 40 și peste 40 de ani au risc de cancer mamar;
cele mai multe cazuri apar la femeile de peste 50 de ani;
cancerul mamar este mai frecvent la femeile albe față de cele negre, hispanice sau asiatice;
deși există cazuri de cancer mamar și la bărbați, 99% din cazuri apar la femei”, atenționează dr. Khaled Hilmi, managerul Centrului Medical Hilmi.
În cadrul campaniei, toată luna octombrie, femeile vor beneficia de un consult senologic (pentru depistarea nodulilor la sâni) gratuit și de ecografii mamare și mamografii la preț redus cu 50%.