În urmă cu câteva etape, iubitorii fotbalului din Ilfov au crezut că asistă la o piesă „cu repetiție” după ce Concordia, care începuse foarte bine campionatul, intrase într-un „vârtej” care părea de nedepășit, cucerind un sigur punct în patru etape.
De această dată, însă, contrar situației din sezonul trecut, când criza începută la finalul turului avea să țină tot campionatul și să se încheie cu o (matematică) retrogradare, Concordia s-a trezit din pumni și a reînvățat să câștige.
În astfel de situații, clar, „vina” aparține antrenorului. Iar Ionuț Chirilă a dovedit că știe să gestioneze o situație de criză, răspunzând cu două victorii consecutive, foarte importante, 3-1 cu Astra și 1-0 cu FC Brașov, redresând situația. Dincolo de unele dintre declarațiile sale, mereu optimiste și referindu-se, parcă, la alți jucători și alte formații, Chirilă a trecut o barieră importantă a acestui sezon și pentru asta merită felicitări.
Victorie cu ajutorul lui Surdu
Concordia a învins cu 1-0 pe FC Brașov, dar succesul ar fi fost imposibil fără ajutorul brașoveanului Surdu, care a ratat un penalty pentru oaspeți, cu două minute înainte de final și a și nimerit bara transversală la mijlocul reprizei secunde. Golul formației ilfovene a fost marcat de Roșu (42), după o ratare incredibilă a lui Serediuc din 8 metri.
Ca de obicei, Ionuț Chirilă a debordat de optimism. „Știam că vor face un joc închis, știam că trebuia să-i desfacem, dar în același timp să avem și siguranţă defensivă. Nu comentez acel penalty, dar am încredere în Melinte și mi-a spus că mingea l-a lovit în cap. Am avut și noroc la acel penalty, dar dacă înscriam la acea ocazie a lui Serediuc – care poate concura la ratarea campionatului – puteam face 2-0. Cu acești jucători, cu 6-7 jucători sub 21 de ani, facem puncte. Meciul cu Dinamo este special pentru mine, este un meci al orgoliilor, vom merge să jucăm ofensiv și să lăsăm o impresie bună spectatorilor, care sunt buni cunoscători ai fotbalului“, a declarat Chirilă la DigiSport.
Tehnicianul Chiajnei i-a folosit pe Rîmniceanu (foto) – Crețu, Melinte, Leca, Savin-Roșu, Purece, Papasterianos, Onduku (Strătilă), Serediuc (Coșereanu)-Welington (Bambara).
În etapa viitoare, într-un meci al marilor orgolii, Concordia va juca cu Dinamo, în Ștefan cel Mare, luni, de la ora 19.30. Va fi un meci în care, pentru 90 de minute, Ionuț Chirilă va trebui să uite că prin venele sale curge sânge de dinamovist!
Ilfovenele, rezultate pe bandă rulantă
Liga a II-a, seria I-a, etapa a IX-a: SC Bacău-ACS Berceni 1-2, FC Clinceni-Rapid Suceava 2-2.
Liga a III-a, seria a II-a, etapa a IX-a: CS Afumaţi–Progresul Cernica 1-1, Dunărea 2005 Călărași–Gloria Popești-Leordeni 2-1, CS Ștefănești–Conpet Cireșu 5-1, Axintele–FC Voluntari 1-1.
Liga a III-a, seria a III-a, etapa a IX-a: Vișina Nouă–Balotești 1-1, Inter Clinceni–CS Apă Craiova 2-0, Viitorul Domnești–FC Balș 2-2, Concordia II Chiajna–CS Podari 1-1, Dinamo II–CS Tunari 3-0.
Liga a IV-a, etapa a VII-a: AFC Sinești–Dragomirești Vale 1-4, AS Ciorogârla–Vulturul Pasărea 1-2, AS Glina–Voința Snagov 2-6, Codrii Vlăsiei Moara Vlăsiei–Viitorul Găneasa 5-3, Pescărușul Grădiștea–ASC Măgurele 3-1, Voința Periș–Viitorul Domnești 1-2.
Liga a V-a, etapa a VI-a: Viitorul Vidra–AS Cornetu 3-3, Gloria Buriaș–CS Dărăști 5-2, Olimpia Ciolpani-Gloria Izlaz 3-5, Viitorul Petrăchioaia-Gloria Popești-Leordeni 1-1.