Meciul Dinamo-Concordia (2-1) a reprezentat doar preludiul unui război la baionetă purtat de Ionuț Chirilă și conducerea dinamovistă.
Greu de anticipat un conflict atât de violent între antrenorul Concordiei, Ionuț Chirilă, și cei de la FC Dinamo, în special Ionuț Negoiță și Cornel Dinu! Finalul meciului din Ștefan cel Mare, pierdut de Concordia cu 1-2 în urma unor erori de arbitraj, a reprezentat doar scânteia scandalului.
Ionuț Negoiță, finanțatorul lui FC Dinamo, a deschis ostilitățile. „Întrebaţi-i pe cei de la Dinamo de câte ori a încercat el (n.r.-Chirilă) să vină la club! Dacă era dorinţa clubului ca el să fie antrenor la Dinamo, ar fi ajuns la Dinamo până acum. După meci (n.r.-Dinamo-Chiajna 2-1) el m-a sunat să mă felicite pentru că am reușit să readuc echilibrul la Dinamo, iar eu l-am felicitat pentru ceea ce a reușit să facă la Chiajna. Dar apoi am văzut că a făcut niște declaraţii de joasă speţă“, a declarat Negoiţă.
Ionuț Chirilă are o altă variantă. „Îmi pare rău că un om pe care l-am lăudat că a reechilibrat clubul Dinamo poate să mă jignească. Îi reamintesc domnului Negoiţă că nu eu
m-am autopropus antrenor la Dinamo, ei m-au chemat la Rin, înaintea meciului cu U Cluj.
M-au ţinut 4 ore și mi-au spus că eu pot să fac echipă bună la Dinamo”, a declarat Chirilă, care crede că cel care nu-l vrea la Dinamo este Cornel Dinu. „Și Nicolae Badea m-a vrut să fac reconstrucţie la Dinamo, dar s-a dus Cornel Dinu și l-a rugat în genunchi să nu mă aducă, din cauza urii pe care o are pentru Mircea Lucescu și toți apropiații lui. Am contractul semnat. Dinu, dacă are demnitate, să plece de la Dinamo”.
Paginile unui singur ziar nu ar fi de ajuns pentru a reda toate replicile din acest război. Din fericire, disputa nu pare să atingă Chiajna, ci doar orgoliul personal al antrenorului Chirilă. Important, însă, este ca această dispută să înceteze, iar „rufele” să se spele în familie. Cea dinamovistă.
Meci fără gol la Chiajna
Concordia-CFR Cluj 0-0, la finele unui meci în care ambele combatante își puteau adjudeca victoria. Ilfovenii au jucat cu Rîmniceanu–Creţu, Leca, Melinte, Savin–N. Roșu, Papasterianos–Onduku (93 Coșereanu), Purece, Serediuc (65 Neagu)–Welington.