Toamna asta, s-au născut păduri bogate
Tot ce veţi citi mai departe adună un fel de a te purta. E un chip frumos al înţelesului „a fi”. Un proverb chinezesc te povăţuieşte: „Dacă ai planuri pentru un an, seamănă grâu! Pentru 10 de ani? Plantează un copac! Ai planuri pentru 100 de ani? Educă un copil”. Există oameni care aplică asta. Sunt cei care îngrijesc viaţa unui colţ etern al naturii – pădurea. Dar şi a unei altfel de copilării. Devenită specială.
Rapoartele lor de serviciu, ale silvicultorilor ilfoveni, consemnează sec: „Campania împăduririlor anului 2013 – e în grafic”. Aţi fost martori la mai toate momentele acestei munci, prin intermediul ziarului nostru. Dar „doctorii pădurilor” au grupat nu numai cifre de bilanţ. Ci şi şcolari, de toate vârstele. Copii din Capitală şi ai acestor locuri, mai ales din Gruiu. Acolo unde primarul comunei, Ion Samoilă, le-a fost aproape. Împreună, au folosit o tehnică pedagogică reuşită. Au aplicat zicala: ”Ceea ce auzi, uiţi. Ceea ce vezi, îţi reaminteşti. Ceea ce faci, înţelegi”.
Copiii şi Natura
Gruianca, Gâscănoaia, Brânzeasca, Balta Neagră sunt numai cîteva dintre şantierele de împăduriri unde şcolarii au plantat mii de puieţi, în această toamnă.
Este ceea ce s-a întâmplat şi joi, 21 noiembrie, la Barboşi, pe şantierul de împădurire Gruianca. Zeci de copii ai şcolilor din Gruiu au plantat stejari, frasini, meri. Au muncit alături de lucrătorii silvicultori. Au fost povăţuiţi, ghidaţi de către inginerii Liliana Badea, şef al Ocolului Silvic Snagov şi Daniel Berceanu. La acest moment, trebuie să îl credeţi pe cuvînt pe reporter, care, de data asta nu vi-i poate aduce în imagini pe şcolarii din Gruiu. Asta, din cauza unui trafic imposibil de învins. Dar copacii tineri stau mărturie a acestei zile, în care copiii au dovedit că pădurea nu trebuie lăsată să se retragă spre un muzeu. Cu exponate neînsufleţite.
„O zi specială”
Aşa a catalogat-o un om al vieţii pădurii, Dumitru Voicu, directorul Direcţiei Silvice Ilfov. „E importantă pentru bilanţul Regiei Naţionale Romsilva, al campaniei de împăduriri, pe 2013. Și pentru noi. Azi, am plantat aici, la Gruianca, două hectare. Am vrut ca şi copiii să participe la acest fapt educativ şi de suflet. În programul nostru anual, am avut de acoperit 122 ha de regenerări. Dintre ele, 76 ha au fost naturale. Aici, treaba este terminată. Cele 46 ha de regenerări artificiale sunt ca şi finalizate. Până la sfârşitul lunii, vom încheia programul plantărilor, în condiţii optime”, a adăugat el.
La Ștubeu, în casă nouă
Un alt lucru important pentru silvicultorii ilfoveni a fost inaugurarea sediului cantonului Ştubeu, din districtul 5 – Balta Neagră. E de fapt, casa nouă a pădurarului Ionuţ Dobre. Are 33 de ani. Acum serbează şi 10 ani de când lucrează în domeniu. Gospodăreşte o suprafaţă de 294 de ha şi o pepinieră cantonală de 3.000 mp cu stejar, tei şi corcoduş. Aici sunt îngrijiţi şi cresc 30.000 de puieţi, până la vârsta de 2 ani. Constantin Enache, tehnicianul şef al Districtului Balta Neagră, afirmă că după acest timp, plantele tinere, vor pleca spre şantierele de împăduriri din zonă, unde „mai avem suprafeţe cam de 60 ha, destinate lor, pentru regenerare naturală şi ajutorare a pădurii”.
La noul sediu cantonal Ştubeu, Adam Crăciunescu, directorul general Romsilva, a prezentat, într-o conferinţă de presă, sinteza anuală a rezultatelor campaniei de împăduriri şi a stării la zi în care se află instituţia statului.