Deputaţii au cheltuit, pentru cazare, în luna septembrie, din bugetul Camerei Deputaţilor, 1,2 milioane lei, pentru telefonia mobilă 26.205 lei, iar pentru transport aproximativ 600.000 lei, potrivit site-ului Camerei.
Potrivit informaţiilor economice publicate de Camera Deputaţilor, din bugetul Camerei au fost suportate, în prima lună a acestei sesiuni parlamentare, cheltuieli de 1.252.081 lei pentru cazarea deputaţilor care nu au domiciliul în Bucureşti, iar pentru transportul aleşilor 597.799 lei.
Deputaţii au primit în septembrie diurnă pentru deplasările la lucrările Parlamentului în sumă de 183.204 lei, precum şi diurnă pentru deplasările în teritoriu de 67.480 lei. Potrivit Statutului deputaţilor şi senatorilor, parlamentarii care nu au domiciliul în Bucureşti sau în Ilfov, primesc o diurnă de deplasare pe zi de 2% din indemnizaţia brută lunară. Având drept la abonament, pentru telefonia mobilă a deputaţilor s-a cheltuit din bugetul Camerei, în septembrie, 26.205 lei.
Astfel, membrii Biroului Permanent, liderii de grup şi de comisii beneficiază de decontarea integrală a costurilor pentru telefonia mobilă, acces la internet, în timp ce ceilorlalţi deputaţi li se decontează un abonament de 10 euro. Deputaţii mai primesc o indemnizaţie lunară, precum şi o sumă forfetară pentru chiria, utilităţile şi salariile personalului de la birourile parlamentare.