Șase miliarde în șase ani
Banii intraţi efectiv în economie din fondurile europene pentru dezvoltare rurală sunt de 6,02 miliarde de euro din 2008 și până la finele lui 2013, iar cei mai mulţi au mers către mediul rural din România, a declarat directorul general al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP), George Turtoi.
De la demararea programului, APDRP a gestionat 144.235 cereri de finanţare, în valoare de 18 miliarde de euro, iar până în decembrie 2013, au fost selectate pentru a primi finanţare 90.282 proiecte, prin care s-au solicitat 6,4 miliarde de euro.
Chinezii se mișcă repede
Ministerul Transporturilor și partenerii chinezi ar putea finaliza în acest an proiectul tronsonului românesc al trenului de mare viteză Viena-Budapesta-București-Constanţa, a declarat ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu. “De la frontieră până la Constanţa putem face acest tronson și fără fonduri europene. Anul acesta sperăm să finalizăm cel puţin proiectul prin care să putem începe realizarea construcţiei efective a liniei”, a afirmat ministrul. Potrivit acesteia, autorităţile și-au propus ca, în anul 2020, trenul de mare viteză să poată circula cu 200 de kilometri la oră.
Revine scutirea de impozit a profitului reinvestit
Premierul Victor Ponta a declarat, înaintea ședinţei BPN al PSD, că scutirea de impozit a profitului reinvestit reprezintă unul dintre obiectivele realizabile în 2014. Întrebat dacă propunerea PNL de scutire de impozit pe profitul reinvestit are șanse, Ponta a precizat: “Are șanse foarte mari, pentru că lucrurile au mers bine în 2013. Evident că ne putem permite când lucrurile merg bine să mergem cu asemenea măsuri în continuare”, a spus Ponta, care a precizat că și investiţiile au crescut în 2013.
Televiziune la Voluntari
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis să acorde o licenţă audiovizuală pentru IDA TV, o televiziune cu tematică arhitectură și design, care va emite în București și localitatea Voluntari din judeţul Ilfov. Asociaţii societăţii Profesional Marketing Group SRL sunt Viorel Fetinca (97%) și Ioana Fetinca (3%).
Noua televiziune va difuza programe producţie proprie (30%) și programe audiovizuale ale altor producători (70%). Grila televiziunii va cuprinde programe de informare (10%), educative și culturale (5%), de divertisment (65%) și publicitate (20%).
Viorel Fetinca, acţionarul principal al IDA TV, a spus că își dorește ca această televiziune să fie „o platformă de comunicare“ pentru cei interesaţi de arhitectură.