Pompierii s-au alăturat programului social al Jurnalului de Ilfov
La început de an, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ilfov „Codrii Vlăsiei” au avut o altfel de misiune. Aceea de a oferi daruri copiilor nevoiași, aflați sub protecția reprezentanților Direcției de Asistență Socială.
Pompierii ISU Ilfov au răspuns apelului umanitar lansat în campania “Crăciunul vine și pentru noi” de Jurnalul de Ilfov, în preajma Sărbătorilor de Iarnă. Maeștrii intervențiilor în situații de urgență de pe raza județului, s-au mobilizat și au adunat cele de trebuință micuților fără părinți, sau proveniți din familii care trăiesc la limita subzistenței și care au fost lăsați în grija Direcției de Asistență Socială.
“Munți” de jucării, hăinuțe și alimente, donate de profesioniștii ISU
Pe 16 ianuarie, dis-de-dimineață, forțele de intervenție au avut o misiune deosebită. Plină de emoții, dar cu o mulțumire sufletească aparte. Să umple sufletele cu bucurie și să aducă un zâmbet pe chipurile triste și abătute ale copiilor de la Centrul de Plasament Nr. 5 din Periș. Fie și numai pentru o singură zi. Încărcați cu jucării, pungi cu alimente, îmbrăcăminte și încălțăminte pentru toate vârstele, pompierii le-au făcut îngerașilor o surpriză de proporții. Timizi, dar bucuroși de oaspeți, micuții și-au primit darurile aproape înlăcrimați, dar entuziasmați de ceea ce au găsit în pungile încărcate.
“Aceștia sunt biscuiții mei preferați”
“Le mulțumesc respectuos pompierilor că s-au gândit și la noi, copiii fără părinți! Ne-au adus exact ce ne trebuia. Dulciuri, îmbrăcăminte, încălțăminte și o alinare sufletească. Aceștia sunt biscuiții mei preferați!”, ne-a mărturisit încântat unul dintre micuții instituționalizați la centrul din Periș.
“Am vrut să facem ceva frumos pentru acești copii. Noi obișnuim să le oferim mici daruri anual. De data aceasta am ales să ne alăturăm campaniei Jurnalul de Ilfov pentru a spori ajutorul acordat acestor îngerași, pe umerii cărora apasă o povară mult prea grea. Să crească fără iubirea părinților și fără căldura de acasă, este dureros. Ca în fiecare an, am făcut chetă cu toții și am strâns ceea ce se vede aici. O sută de pachețele cu dulciuri, câte ceva de îmbrăcat, de încălțat și jucării, ca să le înseninăm viața. Chiar și numai pentru o zi”, ne-a spus maior Alexandru Ifrim, șef Serviciu Prevenire, în cadrul ISU Ilfov. Vizibil emoționată și cu o însuflețire extraordinară, plutonier major Petruța Precup a ținut să precizeze că “bucuria copiilor este de neprețuit. De aceea, vom susține în continuare programele umanitare ale publicației Jurnalul de Ilfov. Împreună vom face fericiți tot mai mulți copii cu suflet curat, dar uitați de oameni, în timp.” De altfel, pompierii ISU Ilfov demarează astfel acțiuni umanitare în comunele și orașele de pe raza județului, în fiecare an.
Pompierii nu i-au uitat nici pe buneii de la Căminul Periș
Profesioniștii ISU Ilfov s-au gândit și la bunicii instituționalizați la Căminul pentru Persoane Vârstnice Periș. Cele 40 de persoane, trecute bine de prima tinerețe, care locuiesc la căminul din comună, au primit de la pompieri pachete cu alimente. Toate, atent selecționate în funcție de starea de sănătate a beneficiarilor. Căminul de bătrâni din Periș a fost înființat în 2011 și are o capacitate de 50 de locuri. Curat și utilat modern, centrul oferă asistența necesară vârstnicilor, 24 din 24 de ore. Cum intri aici, te întâmpină atmosfera cochetă și caldă a unui adevărat cămin familial.
“Buneii noștri desfășoară diverse activități. Unii sunt pasionați de cultură și citesc foarte mult, alții participă la grădinărit. Cei mai îndemânatici și mai gospodari ajută la aranjarea meselor, la curățenie și multe alte treburi casnice. Ne străduim să le oferim ceea ce au nevoie, ca să nu simtă lipsa familiei și a căldurii de acasă. Mulțumim din suflet ISU Ilfov pentru darurile pe care le-au oferit acestor oameni și pentru că ne-au fost alături întotdeasuna”, ne-a spus Cristian Gheorghe, directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice Periș.