Senatorul PSD de Ilfov, Gabriela Firea, susține că este necesară o reașezare a sistemului de acordare a ajutoarelor sociale, care ar trebui să pornească de la modificarea Constituției, în sensul introducerii posibilității de a diferenția alocația pentru copii în funcție de situația financiară a fiecărei familii. „Am promis, iar programul de guvernare al USL stă mărturie, că vom reforma sistemul ajutoarelor sociale, iar alocația pentru creșterea copilului să fie pusă pe baze noi, astfel încât miliardele de lei alocate în fiecare an să fie cheltuite cu folos, să aducă un sprijin real mamelor care nu se pot descurca altfel. (…) Din păcate, însă, lucrurile nu pot fi  rezolvate printr-o simplă indexare sau majorare a alocației, în limita suportabilității bugetului. E nevoie de o reașezare din temelii a sistemului, care trebuie să pornească de la o modificare a Constituției în sensul introducerii posibilității de a diferenția această alocație în funcție de situația fiecărei familii”, afirmă Firea.