Zeci de locuințe noi, construite în cartiere rezidențiale din București și Ilfov, au fost prezentate în acest weekend, la Târgul Imobiliar Project Expo, din Capitală. Dezvoltatorii au venit cu oferte tentante, accesibile și celor cu buget restrâns. Cele mai ieftine locuințe, garsonierele, s-au vândut aici cu prețuri pornind de la 16.000 de euro.
Prețurile locuințelor au scăzut semnificativ în 2014, față de anul trecut. La ediția de primăvară a Târgului Imobiliar Project Expo, ce s-a desfășurat în acest weekend în Capitală, tinerii care au dorit să-și achiziționeze o locuință dar nu au avut posibilitatea să plătească suma integrală, au avut șansa să facă rate direct la dezvoltator. De asemenea, mulți dintre ei au accesat programul Prima Casă, plătind acum doar avansul de 5% din valoarea apartamentului achiziționat. Și au avut de unde să-și aleagă locuința mult visată. Târgul Imobiliar a strâns toată zona de sud a Capitalei și localitățile ilfovene Berceni – Popești Leordeni. Iar prețurile aplicate de dezvoltatori au fost accesibile și celor cu venituri modeste. De exemplu, cea mai ieftină garsonieră, disponibilă în apropierea stației de metrou Dimitrie Leonida, s-a vândut cu doar 16.000 de euro. Cu 3.000 de euro mai puțin față de anul trecut. Evident, cele mai ieftine locuințe au fost și cele mai mici, dar cochete, cu un grad ridicat de confort.
Case mobilate, la promoție
Cei cu dare de mână au avut ocazia să-și cumpere case complet mobilate. Ofertele au fost valabile însă, doar pentru apartamentele cu două și trei camere camere, al căror costuri se ridică la peste 40.000 de euro. Dacă ne referim la tinerii cu buget restrâns, cei mai norocoși dintre ei, și-au putut achiziționa câte o garsonieră de cel puțin 23.000 de euro, cu bucătăria mobilată.
Prețurile orientative ale locuințelor, pe zone
La cele patru standuri ale Grupului Premier, au fost prezentate ansambluri rezidențiale din cartierul Berceni, Brâncoveanu, Olteniței, Metalurgiei, Popești-Leordeni. Mai exact, au fost expuse apartamente cu 2 camere, la prețuri între 24.000 euro și 45.000 euro, apartamente cu 3 camere, începând de la 40.000 euro, vilă (în ansamblu de vile înșiruite) la prețul de 65.000 euro. În plus, au reapărut garsoniere și apartamente all-inclusive – complet mobilate, în ansamblul rezidențial Royal Olteniței. Astfel, au fost scoase la vânzare garsoniere cu o suprafață utilă de 31 mp, cu bucătărie mobilată și bar, la doar 23.000 de euro. Apartamentele cu 2 camere complet mobilate, (bucătărie, living și dormitor), la doar 41.500 de euro, suprafața utilă fiind de 50 mp. Cine a optat pentru locuințele lansate de compania Rugvity, vor beneficia, pe lângă mobilier, și de soluții personalizate de design interior, perdele, draperii, tapet, covoare etc.