Ședința Colegiului Prefectural, din 20 martie a.c., a avut loc în natură, la iarbă verde, la Moara Vlăsiei, Ordinea de zi cuprinzând ”evoluția principalilor indicatori economico-sociali la nivelul județului”, prezentarea fiind făcută de către Mariana Mihalache, director executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică Ilfov.

Comparativ cu anul 2012, datele culese pentru anul 2013 au conturat, la modul general, o evoluție bună a situației economico-sociale a Ilfovului. Spre exemplu, analizând indicatorii valorici ai cifrei de afaceri din industrie în 2013, comparativ cu aceeași perioadă din 2012, cifra de afaceri din industrie, în termeni nominali, a fost mai mare cu 0,5%, situând Ilfov-ul pe locul 23 la nivel național, înaintea judeţelor Constanţa, Iași sau a municipiului București.

În 2013, volumul total de investiţii realizat de către agenţii economici aflaţi în eșantion, la nivelul judeţului, a fost în creștere cu 14% faţă de anul 2012, devansând scăderea înregistrată la nivel naţional de 9,3%. În structura investiţiilor din judeţ, cea mai mare pondere, de 39,6%, o deţin unităţile din sectorul privat (capital social privat românesc sau românesc și străin), în creștere cu 43,6%, ca volum de investiţii faţă de 2012.

Mai multe locuințe finalizate

Anul trecut s-au dat în folosinţă 3.657 de locuinţe (1.307 în urban și 2.350 în rural), toate din fonduri private ale populaţiei. Faţă de 2012 numărul total al locuinţelor terminate și date în folosinţă a fost mai mare cu 389. Locuinţele terminate au avut ca sursă de finanţare exclusivă fondurile private ale populaţiei, în ambele perioade analizate. În acest context, Ilfov-ul se află pe primul loc din țară, cu 9,1% din totalul locuinţelor terminate în anul 2013, urmat de Constanţa cu 9% și Suceava cu 6%.

Autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile rezidenţiale de către administraţiile locale la nivelul judeţului au fost de 4.175 în 2013, din care 2.092 în mediul urban. Ca și în cazul locuinţelor terminate, și pe acest segment, Ilfov-ul deţine supremaţia în ţară.

Top export – Italia, top import – Germania

Volumul exportului, după sediul agentului exportator, a fost în primele 10 luni ale anului 2013, de 1.321,6 milioane de euro FOB, reprezentând 3,2% din totalul ţării și în creștere cu 12,2% faţă de perioada similară din anul 2012. Iar volumul importului, după sediul agentului importator, a fost de 3.005,9 milioane de euro CIF, în primele 10 luni din anul 2013, reprezentând 6,5% din totalul ţării. Cea mai însemnată parte a exportului este înregistrată la produse alimentare, băuturi și tutun, iar principala ţară de destinaţie a exporturilor realizate de agenţii economici din Ilfov a reprezentat-o, anul trecut, Italia. Pentru importuri, principala ţară de provenienţă a acestora a fost, în 2013, Germania.

Pe partea de activitate turistică, la nivelul județului Ilfov, datele statistice au relevat faptul că, numărul de sosiri ale turiștilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică în 2013 a fost, în Ilfov, de 109.547 persoane, din care 55,4% turiști rezidenţi în România și 44,6% turiști nerezidenţi.

Salarii bune

Alți indicatori s-au referit la efectivul de salariaţi din judeţ, la sfârșitul lunii decembrie 2013, comparativ cu sfârșitul lunii corespunzătoare din anul 2012. Acesta a fost de 115.030 de persoane. 1,6% din salariaţi lucrau în “agricultură, vânătoare, servicii anexe, silvicultură și piscicultură”, 31,2% în “industrie și construcţii” și 67,2% în “servicii”. Salariaţii din Ilfov reprezintă 11,4% din totalul salariaţilor din Regiunea București-Ilfov, 

situ­ându-se pe locul 14 la nivel naţional cu o pondere de 2,4%. Creșteri mai mari ale efectivului de salariaţi au avut loc la: SC Stop Steal Guard SRL., SC Unicom Tranzit SA, SC Rewe (România) SA sau SC Agricover SRL. La polul opus, scăderi mai însemnate ale efectivului de salariaţi au avut loc la SC Renault Technologie Roumanie SRL, SC Alpine SA, SC Unifertrans SA sau la SC Sensiblu SRL.

Numărul de pensionari – la nivelul trimestrului IV 2013 a fost, în Ilfov, de 71.578 de persoane, revenind în medie 62,2 pensionari la 100 de salariaţi, iar pensia medie a pensionarilor de asigurări sociale de stat ilfoveni a fost de 746 de lei, mai mică decât pensia medie înregistrată la nivelul ţării, în același trimestru, cu 65 de lei.

Însă, câștigul mediu salarial brut și net în luna decembrie 2013, pentru Ilfov, a fost de 2.968 lei, cu 538 de lei mai mare faţă de media ţării, iar cel net a fost de 2.138 lei, cu 378 de lei mai mare faţă de media ţării, ocupând locul al 2-lea la nivel național.

Numărul de șomeri înregistraţi și rata șomajului, de asemenea, în luna decembrie 2013, a fost de 3.191 de persoane, iar rata șomajului calculată ca raport între numărul total de șomeri și populaţia activă civilă, a fost, în Ilfov, la finele anului trecut, de 1,9%, cu 3,8% mai mică decât rata șomajului la nivel de ţară (5,7%) și cu 0,1% mai mică decât cea înregistrată la nivelul Capitalei (2%).

Populație în creștere

Fenomenele demografice înregistrate în Ilfov în anul 2013 s-au structurat astfel – 3.840 nașteri, 3.550 de decese, 2.130 căsătorii, 352 divorțuri, 35 de cazuri mortalitate infantile.

La 1 iulie 2012, populaţia stabilă a judeţului era de 348.031 de locuitori, în creștere cu 4,1% faţă de cea înregistrată la 1 iulie 2011. Durata medie a vieţii, în 2012, pentru ilfoveni, a crescut de la 73,51 ani în 2011 la 74,15 ani. În comparaţie cu alte judeţele ale țării durata medie a vieţii, în Ilfov, este superioară: Satu Mare (71,76 ani), Bihor (73,34 ani) Constanţa (73,53 ani), Dolj (73,80 ani), etc, dar este inferioară celei din judeţele Vâlcea (76,75 ani), București (76,14 ani), Prahova (74,57 ani) Timiș (74,23 ani).