Vicepremierul Liviu Dragnea, aflat în China, a semnat cu vicepreşedintele Comisiei Naţionale pentru Reformă şi Dezvoltare a Chinei un memorandum pentru începerea analizelor tehnice premergătoare liniei feroviare de mare viteză spre Constanţa via Bucureşti şi modernizării inelului feroviar Bucureşti.

După semnarea acestui acord, în zilele imediat următoare, specialişti din partea companiei de căi ferate din China vor veni în România pentru a începe analizele preliminare care vor sta la baza elaborării studiilor de fezabilitate. „Este un document important, este un moment important, pentru că negocierile intraseră într-un oarecare impas dar, după întâlnirea cu vicepremierul chinez, Zhang Gaoli, pe care l-am rugat să cea­ră Comisiei de Reformă şi Dezvoltare a Chinei să fie de acord să finalizeze negocierile cu Ambasada României, s-a negociat până târziu”, a spus Dragnea.

Partea română doreşte ca linia feroviară rapidă să fie construită de la zero şi nu refăcută cea existentă, deja modernizată cu fonduri UE. O altă condiţie stipulată în document prevede ca şi firme din România să lucreze la aceste proiecte.

Cei doi oficiali s-au întâlnit la Beijing şi, printre subiectele de interes comun abordate, s-au aflat şi realizarea a trei proiecte importante, respectiv linia feroviară de mare viteză spre Constanţa via Bucureşti, modernizarea inelului feroviar al Bucureştiului, precum şi modernizarea căii ferate care leagă nordul şi sudul României, respectiv graniţa cu Republica Moldova, de graniţa cu Bulgaria, la Ruse. Ultimul proiect se pare că nu a stârnit interesul părții chineze.

Ministrul a arătat că proiectul care va lega Constanța de Viena, prin București, ar avea un impact major asupra creşterii numărului de pasageri pe calea ferată şi ar permite circulaţia trenurilor cu viteze de peste 200-250 km la oră.