A patra zi de la Învierea Mântuitorului Hristos a umplut cu bucurie sufletele credincioșilor din Otopeni și din împrejurimi. De la cele mai fragede vârste până la cele mai înaintate, creștinii au pășit pragul Casei Domnului miercuri, 23 aprilie, ca să-l întâmpine pe biruitorul Sf. Gheorghe, să-l pomenească și să-l cinstească așa cum se cuvine pentru patimile și pilda curajului său, întru dreapta credință și dragoste de Dumnezeu.

Cu toată seriozitatea, iubirea și credința ce dăiunie în inimile lor, împreună cu soborul preoțesc, credincioșii veniți la Parohia Sf. Gheorghe din Otopeni, au adus laudă ocrotitorului bisericii și au rostit rugăciun cu inima deschisă și curată. Încă de la primele ore ale zilei, preoții au adus binecuvântare și duh sfânt peste lăcașul de închinăciune, prin slujbele superbe pe care le-au săvârșit în această zi de mare sărbătoare. Lucruri pe care oricare din cei veniți în Casa Domnului, le-au resimțit prin liniștea deplină și căldura inimii care le-au atins sufletul. Prin frumoasa slujbă săvârșită cu participarea extraordinară a preotului pensionar de la Dimieni, Radu Ionescu Traian, parohul Radu Mihai Bujor, părintele Cristian Burcea, protopopul Protopopiatului de Ilfov Nord și toți ceilalți slujitori ai Domnului, au deschis cerurile și au adus lumina îngerilor în lăcașul sfânt. Lăcașul de la Otopeni, acolo unde, zilnic, Sf. Mare Mucenic Gheorghe, coboară liniștea și pacea peste credincioși, le luminează viața și-i ajută să renască din povara greutăților vieții și a încercărilor la care sunt supuși. 

 “Biserica Sf. Gheorghe de la Otopeni dăinuie din anul 1802 deși, așezământul ar putea data cam de pe la 1.700. După ce a căzut la cutremurul care a zguduit pământul un an mai târziu, a fost ridicată din nou de sătenii locului, fiind sfințită în 1803. Protectorii lăcașului de cult au fost încă de atunci Sf. Mare Mucenic Gheorghe și Sf. Dimitrie. Slujbele de astăzi au conținut Canonul Învierii din Săptămâna Luminată. Ziua Învierii, Îngerul a strigat și Luminânda sunt cele mai frumoase cântări din acest Canon pe care le-am împărtășit, astăzi, credincioșilor noștri. De la ora ora 08.00 până la 10.00 am săvârșit Utrenia, apoi Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, de la 10.00 la 12.00. Au urmat predicile, miruirea și împărțirea celor 170 de pachete cu alimente tradiționale de Paște”, explică părintele Radu Mihai Bujor, parohul Bisericii Sf. Gheorghe din Otopeni. 

“Astăzi, creștinii s-au adunat să-L mărturisească pe Hristos după cum  L-a mărturisit și Sf. Mare Mucenic Gheroghe, purtătorul de biruință. Cel ce nu s-a temut să-și susțină credința în Dumnezeu, nici după ce a fost aruncat în groapa cu lei, sau străpuns cu sulița. 

Să-l mărturisim și noi pe Hristos, așa cum se cuvine, asemeni Sf. Gheorghe! La mulți ani cu sănătate, pace și bucurii tuturor celor ce poartă numele acestui sfânt!”, ne-a îndemnat cu o credință puternică, preotul Radu Ionescu Traian, de la Dimieni.  

“Șterge Lacrima”

Biserica Sf. Gheorghe din Otopeni derulează un program filantropic, intitulat “Șterge Lacrima”. În fiecare moment important al anului, clericii locului în colaborare cu cei din parohiile vecine, reprezentanți ai Liceului Ioan Petruș și ai Grădiniței Nr. 1 din localitate, iau sub aripa lor ocrotitoare, familii nevoiașe cărora le oferă alimente și încearcă să le facă viața mai frumoasă.