Buftea
Înainte de aniversarea Zilei Europei din 9 mai, la Buftea, la liceul Dumitru Dumitrescu, elevii mai multor clase de a 6-a şi a 7-a au vorbit despre Europa cu reprezentanţii Centrului de Informare „Europe Direct” din Bucureşti.
Liceenii bufteni şi profesoara Florina Gorgan au avut bucuria să afle că, în Europa, ei nu au doar obligaţii, ci şi drepturi pe care trebuie să le cunoască, deoarece ei sunt viitori cetăţeni europeni, care poate vor lucra într-un birou la Bruxelles.
Din 1957 și până în prezent
Istoria înfiinţării Uniunii Europene le-a fost explicată, pe rând, elevilor de către stagiarii Ana Cojocaru, Georgiana Popescu şi Robert Lupiţu, coordonaţi de Laurenţia Mariana Mereuţă şi, astfel, au fost aşezate printre cunoştinţele de zi cu zi ale orelor de la liceu şi informaţii despre membrii care, în 1957, au pus bazele Uniunii Europene – Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos. Drapelul şi semnificaţia stelelor au fost făcute cunoscute, iar lărgirea până la cele 28 de state câte sunt acum i-a pus în faţa provocării de a răspunde privind numărul ţărilor din Uniune. Folosind toate instrumentele moderne de prezentare, stagiarii le-au povestit elevilor despre Tratatele europene de la Maastricht sau Lisabona, despre instituţiile şi persoanele care iau decizii la nivel european şi despre felul în care aceste decizii „ating” fiecare ţară.
Dreptul de a învăţa oriunde în Europa
Capitolul „drepturi” a fost unul dintre momentele cele mai apreciate ale dialogului între elevi şi reprezentanţii Centrului de Informare „Europe Direct”, nu numai pentru faptul că o parte a elevilor şi-au putut verifica informaţiile, dar şi pentru faptul că au descoperit că pot învăţa la orice universitate din Europa la care sunt admişi. Iar acest lucru face diferenţa dintre elevii anului 2014 şi elevii de acum 15-20 de ani, o diferenţă imensă, care contează enorm pentru viitorul lor. Nu pentru că şcolile româneşti nu oferă condiţii, dar este vorba despre integrarea în lumea europeană, pe care şi mulţi dintre tinerii bufteni o merită din plin.